Fără sens

   Pentru că au această posibilitate . Pardon , dreptul la simplitate . Pentru că este mai uşor să înfuleci o bomboană , decât să-ţi cumperi o cutie . Să-ţi rezemi ochelarii peste nas menţionand că nu vezi prea bine . Dar cine sunt eu să comentez acest subiect ? Naratorul . Mă regăsesc într-un labirint întunecat . Nu ştiu unde sunt , nu ştiu cine şi nici măcar  ce sunt . Continui plimbarea existenţială pe marginea cutiei . Fotoni disperaţi caută să-mi ghideze paşii . Prefer să deschid lumina . Privesc speriat un tânăr fără ochi . Pipăie zadarnic peretele , mă gândesc . Bocesc . Nu mai am picioare cu care să păşesc . Trebuie să le găsesc .

   Mă deplasez în două mâini prin colţul de materie . Dar nu sunt singur şi asta mă face fericit . Renunţ să-mi caut picioarele şi mă alătur celorlalţi . Discutăm despre degete şi băşicile de la mâini . Uneori privim clanţa , dar ne este greu să o atingem . Ne este frică de imprevizibil şi necunoscut . De circuite fără de început , materie multă şi plângând . Este ziua mea . Am împlinit ceva de când am încetat să păşesc . Dar nu m-am plictisit , pe discuţii sunt chitit . Se scurge clepsidra în camera noastră . Ne inundă , vine năpastă . Fugim , ne îngrămădim , împreuna noi .. murim .

   Încă privesc spre clanţa de la uşă . Materie-mi inundă gâtlejul . Tuşesc vise şi speranţe . Amintiri şi întâmplări romantice . Sper să fie bine şi să nu mai mă trezesc fără să ştiu ceva despre mine . Un punct se scurge în linie dreaptă în ambele direcţii . Privesc cum totul se formează dar nu mă interesează . Curg şi totul se balansează . De ce am renunţat la o altă întrebare ? Poţi să-mi scrii tu oare .. naratorule . Am doi ochi să te citesc , dar nicicând n-am să mă lămuresc .

   Sunt un robot social cu sentimente şi emoţii . Materie dezorganizată într-un mod inedit . M-am plictisit de cuvinte , deşi-s contorizat fără minte . Şi nici măcar nu-s liber . Blocat într-un morman de oase , organe şi gume lipite de maţe . Nu evadez , stau până seara şi lucrez . Mă despachetez . Aşez deoparte visele nebuneşti , speranţele prosteşti şi-ntrebările fără rimă . Doi ochi , pe masă mă privesc . Îmi dau silinţa să rezolv un “puzzle” şi nu mă plictisesc . Sper să reuşesc . O cutie cu roţi dinţate care se învârt în voie . Iubesc , urăsc , vreau , ştiu , plâng .. Eu nu ştiu cine sunt . O roată dinţată , o parafrază ciudată , un nebun pe tabla de şah . Nu-i păcat , sunt chiar multe de discutat .

   O cutie întunecată cu margini de ciocolată . Îmi eliberez mintea şi deschid lumina . Fotonii deja aleargă .. spre ochii de pe masă . E întuneric dar văd o clanţă galbenă . Nu vreau să o ating deşi o simt . Mâinile sunt aruncate într-un colţ . Cine a încercat uşa ? Mi-e frică de mine , mâine poate n-am să mai văd bine . Plouă cu puncte . Raţionamentele nu funcţionează , sunt într-un mediu închis şi asta mă şochează . Privesc impulsurile cum îşi pun centura de siguranţă , dioxidul de carbon cum se dispersează . Un mort cum se oripilează privit de doi ochi şi-o freză . Simt că nu mai mă interesează .

   Sclavul unei cutii de maţe . Roată de trotinetă . În esenţă o păpuşă cochetă . Mecanism cenzurat , l-ai atins te-a usturat . Îl privesc ? m-am întrebat . Sunt “sexxy” , mă învârt pe bază de untură de porc . Număr viermii de pe cadavru , ideile de pe candelabru . Întorc clepsidra ,  schiţez o noutate , ies din cameră şi închid  cortina . Şterg rotiţele de praf  , minimalizez cutia şi mă duc la culcare .

   Consider că este un subiect care merită o mică atenţie . Sper ca prin tratarea acestuia să nu cad în derizoriu . Polimorfie , întrebări şi multe alte cuvinte . Nu de fiecare dată scriu în rime ca un copil fără minte . Ţi s-a întâmplat măcar o dată să spui : ” e frumoasă ” sau ” e frumos ” . Nu neapărat cu voce tare , să nu respectăm standardele de rigoare . Probabil ţi-ai spus în gând : ” astă seară sunt frumoasă ” sau ” astă seară sunt frumos ” . Nimic deosebit . Dar totuşi ? Ce înseamnă frumuseţea şi cum se defineşte . E relativă ? Foloseşti un algoritm pentru a “demasca” o persoană frumoasă sau pur şi simplu eşti pionul psihicului ? Eşti obligat să gândeşti la prima vedere că o persoană este frumoasă sau ai dreptul să iei o decizie ? Întrebări simple , răspunsuri aparente , dar desigur multe fente .

   Există grade de frumuseţe ? Te-ai născut învăţat să diferenţiezi frumosul sau înveţi pe parcurs ? De câte feluri este frumuseţea ? Poţi spune că o persoană este de trei ori mai frumoasă decat alta ? Sau chiar de trei ori şi jumătate .  Multe întrebări , unde-s răspunsuri ? Dacă mâine de dimineaţă mă voi plimba prin oraş cu siguranţă voi observa persoane frumoase şi mai puţin frumoase . Fără să stau prea mult la discuţii voi spune ca o anumită persoană este frumoasă căci are anumite caracteristici care-mi plac . Îmi plac ochii , zâmbetul , formele obrajilor şi nu numai . Dar nu-mi plac orice fel de ochi .. cum nu-mi place orice fel de zâmbet . Scotocind prin raţionamente voi ajunge la concluzia că nu prea ştiu de ce persoana respectivă este frumoasă ci pur si simplu am să dau vina pe simţuri : ” simt că este frumoasă , îmi place ” . Deci în alte cuvinte sunt forţat să plac un anumit set de caracteristici fizice fără voia mea . Ciudat ! Şi uneori credeam că sunt liber sau poate nu m-am descătuşat încă ? Nu toţi oamenii vor spune despre o anumită persoană că arată bine . Fiecare are setul său intern de algoritmi şi modele după care analizează caracteristicile fizice ale unui om . Mi-au plăcut oare majoritatea tipurilor de persoane când m-am născut ori am avut o paletă de culori predefinită în continuă remodelare ? Asta da întrebare . Influenţează psihicul ori subconştientul modul în care “vedem” persoanele şi concluzia ? Setul nostru de caracteristici vine cu un set complementar după care analizăm ? Şi mă refer doar la “prima vedere” . Cam greu de răspuns . Nu am oare dreptul să aleg ceea ce vreau să văd , să plac ceea ce vreau să plac ? Materie fără sens , “sclav” al evoluţiei. Nu pot ca om de rând să fiu liber sau trebuie să dau cea mai grea luptă , aceea cu mine ? Am limite care par interesante . Sunt închis într-o închisoare cu “lapte şi miere” sau probabil bere .. Gardieni zâne fermecate , care mă îmbrăţiează de fiecare dată când privesc întrebarea . Eu nu vreau să evadez , doar să mă dezbrac şi să dansez .

   De ce suntem frumoşi ? De ce suntem obligaţi să credem asta ? Sau pur şi simplu suntem împiedicaţi să ne vedem adevarata faţă . “Blestemaţi” într-o lume aparent perfectă . Mai bine liber într-o junglă “indolentă” . Redirectat la un răspuns aparent , plictiseală de moment . Mâine soarele răsare .

   Vai da ce te-am ameţit . Azi nu m-am îndrăgostit . Am visat o întrebare , despre un alt punct şi-o floare . “Linişte , calm şi plictiseală” . O altă poveste scrisă la leneveală . Pardon , astă seară prezint o poveste de amor . Într-o dimineaţă , curgea materia pe geam sub formă de apă cu gheaţă . O domniţă şedea în bancă şi îşi lua notiţe . Un domnişor o privea alene , dar aşa ca printre gene .  Un program îndrăgostit , domnişorul plictisit , materie plângând , pe această pagină au poposit . Sper că nu te-am plictisit . În fiecare seară , cei doi mergeau împreună spre casă . Fiecare cu propia turmă , pardon , colegii de clasă . Se sărutau telepatic , odată la două seri când aveau semnal . Domniţa îl privea , dar nu avea curaj să se apropie . Ştia că putea să fie sfâşiată de propiile sentimente şi emoţii dar şi surâsul ironic al turmei de lei . Nu sunt două animale precum ai prevestit . Nişte personaje , fără prea mult de povestit . Două maşini relativ perfecte , într-un moment scris , dar care nu există . Privesc cerul şi văd marea , percep non-sensul în sens unic .

   Arde marea lângă ei , pe-o faleză de doi lei . O înhaţă ca-ntre lei . Curg balele-ntre ei . Doi cyborgi , scurtcircuite , plouă marea de pe cer . Două mâini de aluminiu , împreuna pe nisip . N-o să stau mult şi-am să ţip : o întrebare de culoare albă , sub formă de sferă . Plutesc absolut şi totuşi diferă . Dispersându-se plângând unul altuia i se oferă . Clepsidra de vise se sfarmă în trepte . Sunt prins de foarte multe regrete . Am scăpat creionul , deraiez şi punctul .

   Perfect . Am întârziat la şcoală cu gândul la domniţa pe care am o “boală” . Îmi încarc stiloul cu puncte şi pornesc pe axa timpului . Plin de idei şi două flinte . Mă şterg cu guma de mestecat de pe tabla de şah . Mut pionul la dreapta şi dispare regina . M-am îndrăgostit , văd codurile-mi executându-se :

 ” Desenez şi-arunc în mare ,  idei şi gânduri şi-o întrebare .  Ea încă mă priveşte , dar n-are corp .  Sunt gol , dar nu mi-e frig .  Eu încă o privesc ,  cum al meu creion o desenează mecanic .  Râde puternic .  Un val mă sfarmă în bucăţi şi mă dezbin haotic .  Creionul scrie neîncetat  ,  şi-o sferă arde sus  .  S-a format din foc şi apă şi s-a cufundat în mare  .  Probabil că-s nenumărate  ,  căci valuri mari continuă să se arate  .  “

    Simetrie , relaţie , impuls . Uneori o dai în plâns . Cuvinte , presupuneri , emoţii . Uneori te ţii de şotii . Este oare fără sens , să trăieşti şi să iubeşti , o întrebare şi-un răspuns , non-sens şi non-culoare . O persoană fără corp , fără buze colorate , nici tricouri tricotate . Fără dinţi şi fără buze , făr parfum de flori de măr . Două stele de pe cer , atât de îndepărtate . Două puncte şi-un răspuns , paralele toate . Materie şi evoluţie , întrebări făr de răspuns . Afecţiune şi emoţii , doi de ea şi doi de el . Nu se poate frate , s-a inventat “haifaivul” . Mă frământă o întrebare , ce sens are oare , a pune o întrebare . Ce blestem mai e şi asta , a iubi şi a reţine , ce este mai scump la tine . O maşină cu pedală şi cu sâni de silicon . O maşină fără rimă , care seamană cu un om . Materie conştientă de a ei entropie . Sistem în mişcare , fără graba din dotare . Iubesc o întrebare .

   Două puncte colorate , care nu există , două linii paralele , care nu se mişcă . Cuvinte cu iz de sens , spuse din iubire . Trăiri în non-sens , aparent banale . Un scop inexistent , aparent o stea căzătoare . N-am răspuns la întrebare . Ce te face pe tine să iubeşti oare ? Un “design” atrăgător , un parfum de simt că mor , eletroni plutind alene . Un filtru imprevizibil , un impuls neîncetat , o maşină programată , o cireadă iubitoare . Puncte pe o tablă de sah şi la întrebare , fire de nisip într-o altă mare , indivizi de două sexe , iubitori plini de pretexte . Am văzut-o prima dată şi era să o fac lată . M-a întrebat de ce n-aud , căci n-are buze , limbă-i nud . M-am speriat şi alergam , dar continuu o visam , fără corp şi o întrebare , unde mă striga ea oare ? Nu rezist pe întuneric , mă ascund sub clar de lună , mă găseşte . Pironit în rădăcini , scrijeleşte , murmură , mă plictiseşte , iar eu cred că mă iubeşte . Eu copac , iar ea e luna . Îmbrăţişat de o mare de fotoni plângând . Sunt tăiat din rădăcină , ea dispare . Nu mai am o altă întrebare .

   Curge materia şi eu nu exist . Curge lumina pe o frunză de tei . Zbiară o gâză frustrată de jumate de ora . Era minoră . Aparent fără sens , o iubire nebună , dintre o frunză de tei şi-o lună . Într-un plan paralel cu al meu gând fidel . Sunt sinistrat , în al meu caracter , privesc soarele sus pe cer . E-ntuneric .