Dragoste

    Simetrie , relaţie , impuls . Uneori o dai în plâns . Cuvinte , presupuneri , emoţii . Uneori te ţii de şotii . Este oare fără sens , să trăieşti şi să iubeşti , o întrebare şi-un răspuns , non-sens şi non-culoare . O persoană fără corp , fără buze colorate , nici tricouri tricotate . Fără dinţi şi fără buze , făr parfum de flori de măr . Două stele de pe cer , atât de îndepărtate . Două puncte şi-un răspuns , paralele toate . Materie şi evoluţie , întrebări făr de răspuns . Afecţiune şi emoţii , doi de ea şi doi de el . Nu se poate frate , s-a inventat “haifaivul” . Mă frământă o întrebare , ce sens are oare , a pune o întrebare . Ce blestem mai e şi asta , a iubi şi a reţine , ce este mai scump la tine . O maşină cu pedală şi cu sâni de silicon . O maşină fără rimă , care seamană cu un om . Materie conştientă de a ei entropie . Sistem în mişcare , fără graba din dotare . Iubesc o întrebare .

   Două puncte colorate , care nu există , două linii paralele , care nu se mişcă . Cuvinte cu iz de sens , spuse din iubire . Trăiri în non-sens , aparent banale . Un scop inexistent , aparent o stea căzătoare . N-am răspuns la întrebare . Ce te face pe tine să iubeşti oare ? Un “design” atrăgător , un parfum de simt că mor , eletroni plutind alene . Un filtru imprevizibil , un impuls neîncetat , o maşină programată , o cireadă iubitoare . Puncte pe o tablă de sah şi la întrebare , fire de nisip într-o altă mare , indivizi de două sexe , iubitori plini de pretexte . Am văzut-o prima dată şi era să o fac lată . M-a întrebat de ce n-aud , căci n-are buze , limbă-i nud . M-am speriat şi alergam , dar continuu o visam , fără corp şi o întrebare , unde mă striga ea oare ? Nu rezist pe întuneric , mă ascund sub clar de lună , mă găseşte . Pironit în rădăcini , scrijeleşte , murmură , mă plictiseşte , iar eu cred că mă iubeşte . Eu copac , iar ea e luna . Îmbrăţişat de o mare de fotoni plângând . Sunt tăiat din rădăcină , ea dispare . Nu mai am o altă întrebare .

   Curge materia şi eu nu exist . Curge lumina pe o frunză de tei . Zbiară o gâză frustrată de jumate de ora . Era minoră . Aparent fără sens , o iubire nebună , dintre o frunză de tei şi-o lună . Într-un plan paralel cu al meu gând fidel . Sunt sinistrat , în al meu caracter , privesc soarele sus pe cer . E-ntuneric .

Fără rimă

   În acest bloc de cuvinte nu voi folosi rime , vorba vine . Voi prezenta pe scurt , de ce şi cu ce scop scriu în acest blog . Nu încerc să fiu diferit , vreau doar să scriu cu şi fără rime . Când eram mai mic obişnuiam , neavând altceva de făcut , să urmăresc ştirile la televizor . Sincer vă spun , mi se păreau interesante , dar toate aveau acelaşi subiect . Probabil eram masochist . Purtam ochelari de vedere , cu ramă de plastic albastră . Pe măsură ce internetul a început să-şi introducă coada prin viaţa noastră personală , aceleaşi subiecte s-au perindat prin faţa ochilor mei , doar sub altă formă . Au început să mă dezguste . Riscând să fiu înjurat , am să dau nişte exemple . Pe prima pagină a unui sit de ştiri sunt lovit de subiecte fără sens . Aş spune că mai mult goana după vizitatori şi bani scoate din oameni unele din cele mai neplăcute părţi . Bine , bine , dar nu-i prea bine . Puţin mă interesează ce face Alina Plugaru sau Tăriceanu .

   N-am să vă comentez non-sensul , prostia ( şi alte chestii de genu ) pentru a face “rating” . N-am să vă bag pe gât aceleaşi ştiri de cacao de care vă loviţi pe orice sit şi blog . N-am să scot subiecte pe bandă rulantă pentru a atrage tone de vizitatori . N-am ce să vă ofer , decat rime cu sau fără sens . Chiar nu scriu pentru a impresiona pe cineva sau a mă da mare cu un amărât de blog . Nu scriu căci e la modă , ştiu a scrie versuri . Nu scriu prea mult odată , căci risc să vă consum timpul petrecut citind şi trăind non-sensul . La revedere .

M-am pierdut în univers !

   Astăzi scriu ultimul vers . Fără semne de întrebare , că din asta nu se moare . Un câine şi o pisica , un castel şi-o lună plină , un zâmbet şi-o gura plină . Cu toţii ne-am plictisit , de ce ne-ai dat de citit ? Pardon , m-am pierdut în univers . Caut o cale să ies . Din cutia de “doi pe doi” căci n-am de ales . Mâine evadez . Ard , mă dispersez . Materie plângând continuă să vezi . Un corp fără membre , pluteşti . Un spectacol de cranii te aştepţi să vizionezi . Impregnaţi cu semne şi dâră de creion , întrebări fără sens . M-am pierdut . Plouă cu apă de mare , dizolvă ultima întrebare . Punctul în sens opus , universului ce mi l-am propus . Nisipul se scurge în sus , clepsidra se sparge violent dar curge .. materia plângând . Sunt înăuntru şi zbier cerând , sensul ultimului rând . Nu exist , căci sunt dispersat pe malul marii în firişoare de nisip . Te strig . Îmi aminteşti de un vers :

” Mă sparg şi mă fac una cu marea . Sfera de lacrimi , o întrebare şi două chipuri dezbinate desenate pe o foaie de hârtie .Curge-o lacrimă în sus , fără să existe . Curge punctul cel dintai , în neantul zării . Lumină în întuneric şi praf de mina de creion . Urlă materia cea dintai şi punctul într-o clepsidră . Ea nici acum nu are corp , dar râde-n continuare . Eu nici acum nu o cunosc , paremi-se oare ? “

   Astăzi scriu fără sens . Sunt îndrăgostit , de îndată ce ea m-a părăsit . Materia s-a dezlipit , întrebarea s-a pironit . Plâng de bucurie , de îndată ce morţii au încetat să învie . Îmi place să desenez , corpu-i pe hârtie , cum aş vrea eu să fie . Fără mina de creion , pagină albă luminată de neon . E că te-am dezamăgit ? Versul , pardon testul , eu l-am prelungit . N-are sens ca tu să ştii , că eu chiar pot iubi , o întrebare şi-un răspuns , desenate pe ascuns . Mi se răceşte ciorba , trebuie să învăţ şi să dau de mâncare la găini .

Arde ? .. lemnul de pe foc

   Ştiu ce te-ai gândit , nemaipomenit , că-i povestea unui lemn fără nicio pată . Nici n-am să te mint , nu-i un lemn ci altă fază . Mi-am luat haina de pe foc şi-am plecat în lume . Nu sunt pus pe glume . Dar nici nu mă complic , scriu simplu şi despre nimic . Aparent îmi merge bine , tu iară mă citeşti pe mine .. sau mai pe şleau blocul de cuvinte . Tuşesc , m-am înecat cu niscaiva cuvinte . Te grăbeşti , pleci undeva ? Ştiu că mă repet şi că-i treaba ta .. să mă atenţionez pe mine . Mi-am pierdut vederea şi am turnat prea multă culoare pe fraza din dotare . Sunt doar un punct , dintr-o pată pe o foaie de hârtie , dar măcar nu plătesc chirie . Exist , căci îţi scriu , o altă pată cu creionul de vorbe . Şi totuşi citeşti , nu ce-i scris de mine ci o interpretare pe-o altă “hârtie” . Care hârtie domnule ? Doar o mulţime de impulsuri nervoase . Şi pe deasupra trecute prin filtrele gândirii tale . Aşadar , făr să mai scriu , concluzia e că-s diliu .

   Arde lemnul de pe foc , astăzi n-am avut noroc . M-am ales cu o întrebare şi mă arde şi mai tare . Căci exist ca eu să-ţi scriu , tu exişti că mă citeşti , blocul de cuvinte . Fac cât mai multe rime că nici eu n-am minte . Te învârt şi te sucesc , am o întrebare . Cine eşti tu să mă citeşti oare ? Un impuls neînsemnat , fără de picioare , nu te insult dar mă doare mai tare . “Brb .. ” Pân la magazin să încarc stiloul cu alte şotii şi multe cuvinte . Bine , răbdare băiete căci mai sunt destule fete . Făr de picioare , cum ţie îţi plac cel mai tare . “Dar eşti cu capul ? Aberezi , că mă înregistrezi , reacţia-mi , când disimulezi ” . Şi să nu uit , nu uita să dai “Alt-F4″ . Chiar te oblig .. şi pleacă . Punctul pe linie , pe-o foaie albă de hârtie . Intrase în “Stand by” . Vai da ce te-am mai chinuit .

   La şfârşit de întrebare , nu îţi dau răspuns . Mi-e de ajuns , că te-ai gândit şi m-ai citit . Polimorfie tată , dar ai acelaşi stil . Citeşte încă o data şi te prinzi de şpiel . Îmi place să scriu , soarele pe cer . Oameni cutreierând străzile , furnici alergând după hrană . Întrebări , răspunsuri , puncte . Ştiu că-i fără sens sau mă prefac doar ca să te înregistrez . O simplă analogie între tine şi punctul de pe o albă hârtie . Creionul încă scrie , eu dorm şi e tare bine . “ZZz ..” N-am plecat , sunt tot aici , dar am să mai pictez şi mâine .