Fără sens

începutul ..  

   Nu sunt obosit , deşi înot de când mă ştiu . Mă doare totuşi capul chiar dacă am tendinţa să-l ţin la suprafată . Nu am mai atins de mult timp marginea cutiei , dar totuşi cred că ne învârtim în cerc . Nu ne privim , doar dăm din mâini haotic . Nu pot realiza mai mult căci altfel mă înec . Plouă incet . Un mic val rece încearcă să-mi acopere nasul , dar mă feresc fără să vreau . Picăturile reci de ploaie îmi acoperă faţa . Sunt dinnou dezorientat , nu visez căci înot fără să mă gândesc . Cerul însuşi e o mare ce pluteşte peste noi . Probabil cineva a atins marginea de sus a cutiei şi de aceea plouă . Mă doare capul . Înot fără să mă gândesc .
                                             
    Pretutindeni apă , ciudat că nu mă înec . A picat ceru-n mare şi ne-a dezorientat total . Valuri reci şi înalte îmi lovesc corpul încă fierbinte şi gol . Am încetat să dau din mâini şi din picioare căci nu mă ajută . Am timp să cuget . Ea încă stă pe scaun şi mă priveşte îndelung . Visez că am timp să mă gândesc , ori mă înec că nu respir . Tuşesc din răsputeri . Nisipul îmi arde corpul gol şi caut să alerg haotic . Nu mă pot opri căci nu ma pot feri . Abia mult mai tarziu a început să plouă şi m-am aşezat pe plajă pe nisipul ud . Sunt bulversat total , dar grupu-mi e alături . Toţi seamană cu mine şi fac acelasi lucru . Ce se întamplă ? 
                                             
    Sunt privit din toate părţile de mine însumi . S-au adunat cu toţii în jurul meu şi mormăie . Realizez că fără să vreau mormai şi eu . M-aşez pe nisip şi încep să plang , mi-e frică . Tot ce vreau este să înot dinnou . Un val puternic se izbeşte de plajă . Încerc să fug dar n-am picioare . Vreau să cer ajutor , dar n-am cuvinte . Bizar , corpul meu s-a dezbinat . O mână , un picior şi o ureche plutesc sinistru în marea învolburată . Panica mă cuprinde şi încep să plâng serios . Apa-mi pătrunde în gură , tuşesc , mă înec .. Îmi pierd conştiinţa , mă cufund în neant , încă plângând . 
                                             
    Cred că am murit . Corpul meu zace descompus pe fundul mării . Creionul totuşi scrie deşi eu nu respir . Peste tot zac corpuri descompuse , probabil ale fostului meu grup . Ne-am înecat cu toţii , unii mai devreme şi alţii mai tarziu . Mă bucur , zâmbesc ! De acum am timp să gândesc . Visez că traiesc pe o insulă pustie . Dar totuşi , sunt mort şi n-am cuvinte . Mă ridic deasupra mării şi mă uit în jur . Un pahar minuscul , plin de apă , aşezat pe masă într-o cutie . Nu-i de mirare că ne învârteam în cerc , o dată la câteva minute . Mă aşez pe scaun , la masă şi sorb din pahar . Are un gust ciudat , a mină de creion . 
                 
                                                “m-am născut , din apă şi gust de mină de creion“.

   Nu ştiu cine sunt . Eu ? La cine fac referire când scriu aceste două caractere . La mâini şi picioare , că talent nu are . La sufletu-mi ? Reacţii psiho-emoţionale ? Biochimie ? Sau pur şi simplul blestemul de “observa” propiul mecanism executandu-se în timp real . E păcat că “trăim” orbi şi nu avem timp de noi . Măcar să descoperim “adevărul” . Iluzii . Sunt o basculantă plină de idei . Întrebări lipite cu clei . Programat să scriu acest post de doi lei . Destinul , bată-l vina . Sunt o haină , pe un manechin din cuie şi tablă . Sunetul moleculelor de aer pocnite de vânt . Şi ne considerăm culţi , mai degrabă , baze de date moderne . Raţionamente . Nimic nou , dar eu ? Sunt conştient ? Visez că scriu . Trăiesc să visez . Mă nasc să turbez . Aş fi crezut că sunt liber . Nu-mi pot şterge lanţurile . Joc şah cu realitatea . Domneşte fatalitatea . Ciudat !

   Un robot dotat cu două camere de luat vederi . Dar vede . Algoritmi complicaţi , dar “gândeşte” . Design autohton , dar este .. maşină . Eu ?! Caut o cheie , în buzunarul de la haină . O simt , dar nu o văd . O strâng între degete , dar nu există . Mi-aş fi dorit să mă nasc , dar nu se poate . Să înot în fiinţă , să mă înec conştiinţă . Să văd ceea ce vreau să văd . Să-mi pierd controlul . Imposibil . Sistemul perfect . Relativ şi circumspect . Cutie şi puncte şi lanţuri mărunte . Fără sens . Evoluţie . Necesitate . Dorinţă sunt eu . Iubitul materiei totdeauna singure . Existenţa . Punctul . Cam scurt ? Reciteşte .

  Am pornit jocul . Calculez , mă integrez , curios mă relaxez . Privesc o pată . Război . El cu mine . Mă smulge din lanţuri şi mă aruncă în nicăieri . Zâmbeşte ironic . Chiar nu ştiu . Bulversat total , el scrie . Eu , dispersat în puncte care nu există . Design-ul nu persistă . Dar mă iubeşte . Îmi dictează , cum creionul colorează , destinul pe la amiază . Mecanic , îmi desenez fizicul . Aleatoriu , fără de sens . Nu contează , dar mă nasc în două ore . Ah ?! Coşciug .

Mă trezesc înotând în acelaşi vas cu apa . Cred că nu era timpul meu , de aceea nu am murit . Mi-a trecut şi capul şi totusi scriu ale mele gânduri pe o foaie de hârtie . Înot haotic , într-o mare fără valuri , împreuna cu alţi indivizi cu două mâini şi două picioare . Ciudat , ne-am organizat inconştient ca-ntrun banc de peşti . Dar totuşi fiecare dă din maini şi din picioare , regulat . Îi privesc , speriat . Mormăi fără să vreau şi mă doare limba . Sunt conştient probabil că încerc să comunic , dar n-am cuvinte . Iau o gură de apă , de această dată fără să mă înec şi rostesc fără să vreau un cuvânt ciudat : ” apă ” .
                                     
    Înotăm cu toţii de circa jumatate de oră . Din cand în când un individ rosteşte cuvântul apă . E ciudat totuşi cum ne-am adunat laolalta , fără nici măcar să ne cunoaştem . Dar nu contează atât timp cât creionu’-mi scrie pe marginea subconştientului . Unul tuşeşte , altul ţipă , iar altul rosteşte cuvantul apă . Cred că ne învârtim în cerc , dar ce contează , suntem împreună . Ah .. iar am atins cu vârful degetelor cutia ! Pesemne că suntem aproape , dar n-am timp să mă gândesc . Se face seară şi am degând să înot haotic cu aceşti indivizi ciudaţi . Mă doare capul .
                             
    Sunt conştient ! Pun piciorul pe uscat deci visez . E şi normal , mă gândesc , căci doar a venit seara . Nu ştiu de ce , dar simt că mă înec , deşi trag aer în piept fără nicio problemă . Sunt gol , dar nu mi-e ruşine . Aşa m-am trezit prima oara . M-aşez pe nisip şi-mi dau lacrimile . Ce frumos e să ai timp de gândire . O privesc , stă pe nisip cu mâna la gură şi râde încet . Acum mă gândesc , probabil o gadilă nisipul . Dar nici măcar nu are corp . Pesemne şi l-a uitat în apă . Prea multe întrebări , mă doare capul . Simt că mă înec , deşi creionul scrie pe hârtie că-s pe o insulă pustie .
                                          
    Apa n-are valuri , probabil nici nu a avut vreodată . E aşa de mare , privită de pe insula pustie . Mă trezesc înconjurat de o serie de indivizi ciudaţi , care încă dau din mâini în dreapta si-n stanga . Mă gândesc că s-au oprit la o cugetare , dar n-am cuvinte să-i întreb . Cred că şi ei visează . Probabil este singura insulă de vis din acest pahar cu apă . Realizez că plouă şi nici nu plâng . Sunt iarăşi înconjurat de apă şi dau din mâini şi din picioare mecanic . N-am timp să mă gândesc , aş putea sa mă înec . Trebuie să continui drumul , deşi mă învârt în cerc de ore bune cu acest grup de indivizi ciudaţi.
                                           
    Mă doare capul îngrozitor . Stau la masă şi privesc paharul cu apă . Sunt transpirat , dar nu mi-e sete . În faţa mea , stă ea . Mă priveşte de ceva timp dar nu scoate vreun cuvânt . E şi normal , nu ştie să vorbească . Ridic paharul şi pronunţ încet cuvântul “apă” . Un fior îmi trece prin corp . Mi-am lăsat creionul afară pe nisip . Mă ridic , dar n-am picioare . Alunec , dar nu visez . Înotăm de ceva timp haotic , alături de ceilalţi indivizi din grup . Ciudat , un val minuscul îmi acoperă nasul . N-am timp să cuget , dar cred ca e din cauza că am ridicat paharul cu apă . Valul ne-a depasit deşi n-am timp să privesc în spate . Trebuie să dau din mâini şi din picioare .

   O turmă de braţe metalice învârte o sferă înconjurată de tentaţii . Roţi dinţate , prăfuite , în zadar dezlănţuite . Minunat , sunt îndrăgostit de o pată care nu există . Sclavagismul e în floare , depinde şi în ce culoare . Plouă cu gânduri într-o altă mare . Iar pe mine m-a făcut să aberez mai tare . Nu glumesc . Pute a mâini murdare , chiar daca marginea-i parfumată în ansamblu . Iacă facem o analogie , cu fotoni în letargie . Abstract . Tu cine eşti ? Şi cu ce scop iar mă citeşti ? Eu , sunt naratorul , un robot curios . Prins în vârtejul social , ma dispersez între punctele aflate în corelaţie . Învăţ ce-i aia o tentaţie . Să scriu , dar să nu fac senzaţie . Revenind la subiect , pot spune că sunt o întrebare socială . Nici pe departe unică , doar aşa că sună bine . O altă serie de caracteristici , rezultată din haos . O combinaţie de coordonate sau mai pe scurt “ceva cu dinţi” , o roată .

   Scriu şi eu că n-am ce face . Plutesc în vârtej şi asta nu-mi place . Visez că exist şi aparent îmi dă pace . Credeai ca m-ai prins ?! Privesc braţele-mi încorporate în lanţuri . Mişcările-mi ca nişte dansuri . Şah social cu regine şi regi , nebuni şi pioni fără sens . Cât să terminăm jocul numit viaţă pe tabla existenţei . Depinde însă , durează până te vânează , nebunia , pardon , nebunul . Noi să fim sănătoşi , anihilaţi fericiţi . Aruncaţi pe treptele morţii . Vai , mă sperii , zise vecina . Mă duc să mă perii , frumos să arăt pe treptele învierii . Data viitoare am să joc cu negrele .

   Eu mă joc cu aceste cuvinte . Aparent resemnat , caut alte rime prin minte . Bate vântul întâlnirii între el şi ea . Bat particule distanţa între soare şi o stea . Să fie asta scopul ? În esenţă ce-i ? Haos controlat , alt pion e la vânat . Mă “simt” ştrangulat . Sunt mort , dar nu mă las de căutat . Chiar de răspunsuri strivite de întrebări în vârtej s-au adunat . Mi-e somn , mă prefac că trăiesc . N-am nimic să-ţi mai “grăiesc” . M-au dezasamblat .

   O serie de caractere interesante . Trei termeni relativi , neînţeleşi . Imaginaţia să fie răspunsul ? Sau omul ? Avem acces doar la întrebare ? Care să mai fie sensul oare ? Cred că realitatea este un joc de caracteristici . Masca inevitabilă a materiei , autostradă n-dimensională . Un turn , în care toate elementele au un scop .. precis . Prea simplu , pentru aceste cuvinte . Fotoni cutreieră materia . Puncte invisibile ne ajută să conştientizăm realitatea . Ne descriu ceea ce are ca scop a fii descris . Sau este obligat a se descrie . Eşti obligat să mă vezi ? Ori să mă auzi ? N-am un răspuns . Eu , un set de caracteristici . Să fie oare haos în această cutie plină de elemente care nu există ? Să fie perfecţiunea la care nu avem acces ? Să fie modul ei de a se descrie ? Nu am curajul să apelez la ştiinţă şi raţionamente . Prefer să filozofez realmente . Sau prefer a mă descrie ? Obligat a fii descris , de mine , prin mine . Văd ceea ce se vrea a fii văzut . Conştientizez , în lipsa concretului că multe sunt , dar pe ascuns . Le pot şterge cu vederea , defapt mă obligă ochelarii de pe vârful nasului ..

   De ce am inventat destinul ? Sau nu avem curajul să înfruntăm haosul . Să ne considerăm simple puncte , luate de vântul întâmplării şi coincidenţei . De obligaţia de a fii . Un morman de cauze şi efecte , o poveste care nu există . De ce pluteşte un fir de praf , chiar dacă nu se vede . Aşa exişti şi tu şi eu , chiar dacă fără sens . Nu-s pesimist , am mintea roasă de curiozitate . Viitorul este concluzia realităţii din pasul precedent . După ce au fost împărţite cele bune şi cele rele . Sau mai pe scurt , după organizarea haosului după furtună de normalitate . După ce ai balansat celulele într-o cană de apă . E puţin probabil să te trezeşti cu o vază peste frunte . Chiar pot spune acum ? Sau deja a trecut de mult respectiva balansare . Nu e de mirare , ca un răspuns să fi fost turtit de o altă întrebare . Şi eu am dispărut . M-am transformat în puncte ici pe colo . Ah .. nu s-a propagat realitatea , să-mi macine subconştientul . S-a inventat timpul , căci durează , cutia continuu se majorează . Să fie vorba de destin ? Filofozia aranjării firelor de nisip de pe o plajă , după ce cutreieri şi tu cu ea . Şi marea cu vântul , ideea , răspunsul . Atunci iluzia ce-i ? Stai calm , n-am să te plictisesc cu asta .

   Cutreier străzile realităţii . Curge materia în non-sens . Dezordine cu sau fără de înţeles . Caut să scap de acel “delay” , numit destin . Să înţeleg de unde vin . Să deraiez trenul de materie , făr să mă decapitez . Sens unic . Filofofez . Sau doar atât realizez . Învăţ să joc particule în menghina întrebări . Mă grăbesc , e timpul anihilării . Fulgeră , plouă , plânge cerul pe pământ . În nicăieri eu mă avânt . Am pierdut trenul …