Limite

februarie 1, 2008

   Nu este necesar să cunoaşteţi matematici avansate pentru a putea întelege acest articol . Câteva jocuri de cuvinte , dar asta-i tot . Cu toţii avem limite , temeri sau vise . Suntem închişi într-o cutie plină de fise . Cine nu moare până la urma urmei ? Cine cunoaşte totul ? Cine ştie de ce suntem aici ? Presupuneri , nimic altceva . Idei , dorinţe , raţionamente , prejudecăţi . Cuvinte fără sens ca-n celelalte dăţi . Aceeaşi cutie îngustă şi mica noastră existenţă . Aceleaşi sunete , personaje şi alte peisaje . Resemnat îmi trăiesc viaţa în acest habitat . Pardon , blestemat . Veşnic tuşind întrebări şi răspunsuri . Ce este universul ? .. ” Hai lasa-ne !! ” urlă publicul . N-am să scriu un roman , staţi fără grijă . Nu-l întelegem , nu ştim unde este ori din ce este format . Presupunem doar că ar fi existat . Unde locuim defapt ? Într-o mare de valuri , de materie , curgând . Un joc fără logică . Imaginaţie .

   Îmi imaginez realitatea , îmi ascund mediocritatea . Definiţii , axiome , legi universale . Mi-e frică de realităţile tale . Zilnic roboţi cutreieră pe stradă . Un morman de corelaţii . Bucăţi de carne în mişcare cu designe-uri atrăgătoare . Nu-s sadic . Mai degrabă înţepător . Ţi-ai săruta iubirea vieţii tale descompusă pe faleză într-o oază de maţe ? Sunt un pion pe o tablă de şah . Prins în lanţurile vieţii . Mi-e dat să privesc alţi pioni sinistraţi de o tură şi doi nebuni . Încerc să fiu fericit cu fiecare pas . Deşi ştiu că n-am să scap decat fără glas . Dar nu vă las . Sunt deja mort şi plictisit şi fără haz . Sens unic .

   Nervos , arunc creionul pe foaia de hârtie şi sper la ceva roz . Singur îmi desenez lanţurile , mişcările şi raţionamentele . Îmi imaginez . Astăzi înotăm împreuna :

” Paharul s-a spart peste foaia de hârtie . Plâng fără să vreau , deşi n-am lacrimi . Urlu dintr-o dată , deşi nu mă doare capul . Mă inec , deşi nu sunt în apă . Mă afund în neant împreună cu grupul de indivizi ciudaţi . Ea ne priveşte zâmbind . Ne dezbinăm pe rand , pe fundul mării . Eu încă o privesc , cum al meu creion o desenează . Râde puternic .”

  

6 Responses to “Limite”

  1. alinutza Says:

    Tot stau si ma gandesc… Oare toate aceste lucruri ce le spui… Tare mi se pare ca toate se leaga intre ele; e o singura poveste, despre oameni (roboti),
    intr-o lume guvernata de rutina, de plictiseala, de “nu stiu cum sa traiesc”.
    Imi plce cum ai reusit sa realizezi limita dintre lumea in care traim (cutia - mica, limitata) si unversul nesfarsit, nestiut. Te aflii pe aceasta limita, pe marginea cutiei, sigur, altfel cine esti sa cutezi a vorbi de absolut? Incet, incet pierzi legatura cu trupul tau, cu lumea…
    Insa tot nu am inteles ce e cu aceea usa? Este o iesire, sau o intrare? Hmmm…
    E bine ca exista, deoarece orice ar fi , ea simbolizeaza speranta.
    Sunt putini care se intreaba “Ce este universul?”. Traim pentru societate, si condusi de ea, asta e pacatul nostru, ca nu traim pentru noi…

  2. Laura Says:

    Esti atat de pesimist si in viata reala? Sau doar iti versi amaraciunea pe foaie (ma rog, monitor)?
    Ma gandesc si eu la usa aia…

  3. Antimiorita Says:

    te-am bagat la blogroll cu numele de “blog personal”

  4. farasens Says:

    Nu sunt “asa de” pesimist in viata reala . Tusesc intrebari fara sens pe foaie ( ma rog monitor ) caci ma framanta . Pe cine nu framanta aceste intrebari ? Dar condusi de societate nu mai traim pentru noi cum spunea alinutza . Cred ca este foarte important sa-ti pui intrebari care mai de care . Nu cred ca e vorba de pesimism ci realism .

  5. hellyzu Says:

    imaginatie.realism purificat.
    cosmos…viziune macrocosmica

  6. Laura Says:

    Multumesc pentru corectura :)

Leave a Reply