Naşterea [ I ]

   M-am trezit gol într-o mare de apă. Dau din mâini şi din picioare haotic, când înainte, când înapoi. Deşi nu ştiu ce fac, nu mă înec, ciudat, mă întreb?! Inima-mi parcă sare din piept, corpul-mi parca arde deşi apa este rece. Trag pentru prima dată în piept aer. Vreau să mă opresc, să mă gândesc, dar mă cufund în neantul mării şi trebuie să înaintez, când înainte, când înapoi. O senzaţie ciudată mă cuprinde, mi-e teamă, deşi nu e vreun pericol iminent. Arunc privirea în sus şi observ cu stupoare ca cerul nu-i albastru, ci nu există. Parca aş înota într-o cutie, mă gandesc. Nu am însă prea mult timp de gândire, căci mă afund, trebuie să dau din picioare înainte şi înapoi. 

   Înot de câteva ore bune, dar nu sunt obosit. Pare ciudat tot acest joc, dar m-am obişnuit. Scriu cu greu aceste rânduri, undeva pe marginea subconştientului. De aceea probabil mă şi doare capul, mi-am gasit o scuză, am scris prea mult, dar nici că pot să mă opresc. Regulat trec haotic pe lângă mine nişte indivizi ciudaţi, cu două mâini şi două picioare. Se afundă, monoton, în neant. Ciudat, seamană cu mine, deşi au alt chip. Cred că nu sunt singur, m-am liniştit, cutia-i plină de indivizi cu două mâini şi două picioare, aparent inofensivi, înotand haotici.

    Am scăpat!? Uscatul e aproape, căci deja mă dor picioarele şi mă ustură degetele de la mână. Fundul mării îmi gâdilă corpul, ar trebui să mă ridic. Sunt speriat, alunec, căci de era apă mai adâncă mă înecam. Probabil nu, că nu aveam cum să alunec. În fine, ajung pe uscat. Sunt total dezorientat. Un individ ciudat, cu părul lung şi buze fine, mă priveste îndelung. Râde incet, cu mâna la gura. Sunt dezbrăcat, mă ruşinez solemn şi caut să fug. Dar totuşi mă opresc şi stau şi mă gândesc, căci neînotând am timp să cuget un pic. De ce să mă ruşinez, ea nici macar nu are corp, doar faţă, două mâini şi două picioare. Încă o întrebare, de ce Ea ? Cine e Ea ? Capul mă doare mai tare, pe masură ce numărul întrebărilor creşte. E şi normal, gândesc eu. E bine, poate, că eu gândesc deşi mă doare capul.
                                          
    Mă înec, tuşesc, iarăşi în apă mă trezesc. Dau din mâini şi din picioare haotic, când înainte, când înapoi. N-am timp să cuget, dar cred că am visat. Creionul nu mai scrie, este foarte ciudat. Era nou când m-am trezit prima dată. Ori prima dată a fost a doua, iarăşi a doua a treia? Nu .. n-am timp de gândire  căci iarăşi mă afund. Am visat şi gata, astăzi e o nouă zi de înotat haotic. Plouă , mi-a crescut părul. Probabil aşa mă feresc de ploaie, cine ştie. Oricum e caldă orice picatură, deci nu-mi fac probleme până la iarnă. Indivizi cu părul scurt, înoată haotic, prin ploaie. Probabil că le e teamă. Repet, n-am timp să mă gândesc, trebuie să dau din picioare şi mâini, înainte şi înapoi.
                                            
    Mă gâdilă ceva. Nu e uscat, căci nu visez, ori probabil atât realizez. A, da, am atins cutia. E şi normal, eu mă gândesc, căci o limită tot are. Înot de ceva timp şi paremi-se că am ajuns de unde am plecat. E ciudat, totul seamană, s-ar părea că mă înşel. Pretutindeni apă, fără valuri, indivizi cu două mâini şi două picioare. Mă doare capul. Straniu, creionul scrie dinnou. Am fost conştient, cine l-a schimbat? Plouă! Ciudat însă, cred că plâng. Deja încep să mă întreb ce-i realitatea, ce s-a intamplat cu creionul şi de ce mă doare capul. Mă afund, mă înec, ţip şi plâng.