Naşterea [ III ]

începutul ..  

   Nu sunt obosit, deşi înot de când mă ştiu. Mă doare totuşi capul chiar dacă am tendinţa să-l ţin la suprafaţă. Nu am mai atins de mult timp marginea cutiei, dar totuşi cred că ne învârtim în cerc. Nu ne privim, doar dăm din mâini haotic. Nu pot realiza mai mult căci altfel mă înec. Plouă încet. Un mic val rece încearcă să-mi acopere nasul, dar mă feresc fără să vreau. Picăturile reci de ploaie îmi acoperă faţa. Sunt dinnou dezorientat, nu visez căci înot fără să mă gândesc. Cerul însuşi e o mare ce pluteşte peste noi. Probabil cineva a atins marginea de sus a cutiei şi de aceea plouă. Mă doare capul. Înot fără să mă gândesc.
                                             
    Pretutindeni apă, ciudat că nu mă înec. A picat ceru-n mare şi ne-a dezorientat total. Valuri reci şi înalte îmi lovesc corpul încă fierbinte şi gol. Am încetat să dau din mâini şi din picioare căci nu mă ajută. Am timp să cuget. Ea încă stă pe scaun şi mă priveşte îndelung. Visez că am timp să mă gândesc, ori mă înec că nu respir. Tuşesc din răsputeri. Nisipul îmi arde corpul gol şi caut să alerg haotic. Nu mă pot opri căci nu mă pot feri. Abia mult mai tarziu a început să plouă şi m-am aşezat pe plajă pe nisipul ud. Sunt bulversat total, dar grupu-mi e alături. Toţi seamană cu mine şi fac acelasi lucru. Ce se întamplă? 
                                             
    Sunt privit din toate părţile de mine însumi. S-au adunat cu toţii în jurul meu şi mormăie. Realizez că fără să vreau mormai şi eu. M-aşez pe nisip şi încep să plang, mi-e frică. Tot ce vreau este să înot dinnou. Un val puternic se izbeşte de plajă. Încerc să fug dar n-am picioare. Vreau să cer ajutor, dar n-am cuvinte. Bizar, corpul meu s-a dezbinat. O mână, un picior şi o ureche plutesc sinistru în marea învolburată. Panica mă cuprinde şi încep să plâng serios. Apa-mi pătrunde în gură, tuşesc, mă înec.. Îmi pierd conştiinţa, mă cufund în neant, încă plângând. 
                                             
    Cred că am murit. Corpul meu zace descompus pe fundul mării. Creionul totuşi scrie deşi eu nu respir. Peste tot zac corpuri descompuse, probabil ale fostului meu grup. Ne-am înecat cu toţii, unii mai devreme şi alţii mai târziu. Mă bucur, zâmbesc! De acum am timp să gândesc. Visez că traiesc pe o insulă pustie. Dar totuşi, sunt mort şi n-am cuvinte. Mă ridic deasupra mării şi mă uit în jur. Un pahar minuscul, plin de apă, aşezat pe masă într-o cutie. Nu-i de mirare că ne învârteam în cerc, o dată la câteva minute. Mă aşez pe scaun, la masă şi sorb din pahar. Are un gust ciudat, a mină de creion. 

                 
                                                “m-am născut, din apă şi gust de mină de creion“.