Evadare

   Odată pregătit sufleteşte mă decid să evadez. Fără rime, dar cu sens, de această dată. Eram închis pe viaţă într-o celulă împreună cu ea. Ştiu că dacă planul o să eşueze, am să mor. Dar şi ea o să moară, deci nu pot să evadez. Mi-a promis că orice s-ar întâmpla, ţine sincer la mine. Vrea să scapăm împreună sau să murim împuşcaţi. M-a strâns de mână şi mi-a zâmbit. Afară peisajul este apocaliptic. Dar odată ajunşi acolo o sa fim liberi. Ştiu că îi este frică. O lacrimă i se prelinge pe obraz. Se aruncă în braţele mele şi mă priveşte. Ideile-mi pulsează. Sparg bariera dar moare, mă resemnez dar n-o iubesc. E sinceră, trebuie să evadez. Raţionez. Uşa nu pot s-o desenez. Nu ştiu a scrie fără sens, doar mă gândesc.  Cine-s eu, să abuzez, s-o împuşc. S-o privesc cum moare, după gratii, sinceră iubind pe mine. Decizia era deja scrisă. Revolta-mi era inutilă, deşi o parte din mine accepta acest lucru. Se închide lumina.

   O privesc pentru ultima oară. Îmi oferă cheia şi-mi desfac lanţurile. Îi ofer cheia şi-şi desface lanţurile. Sărim pe mica ferestruică, în necunoscut. Pentru-n moment, viaţa-mi se desfaşoară în faţa ochilor. O strâng puternic de mână, dar nu mai văd. Nu aud, nu simt, dar nici nu mor. Mă afund în ocean, împreună cu ea. E datoria mea s-o salvez. Plânge, îi e teamă, n-are cuvinte. Tânjeşte la cămăruţa de după gratii, unde m-a privit prima oară. Vom muri cu siguranţă şi nici măcar nu pot s-o îmbrăţişez. Să-i spun că-mi pare rău că o iubesc. Căci i-am provocat atâta suferinţă, deşi ea e sinceră. Tuşeşte, se îneacă, mă priveşte speriată. Îmi spune s-o părăsesc, căci mă iubeşte. Ea e om, eu pot înota ca un peşte. Ţipă să-i dau drumul, mă urăşte că nu o las să moară. Tind spre dezorientare, frică şi gânduri murdare. În chinuri se îneacă şi vrea să-i dau drumul. Mă loveşte cu picioarele şi-mi muşcă mâna. Apocaliptic, se naşte iubirea, durere şi chin. Destinu-mi veghează al meu suspin. Scot revolverul, cu degetul pe trăgaci. Plânge marea peste mine, arde focul de sub piele. Văd o bilă de lumină, n-o împuşc, o ţin de mână. Un fulger mă destramă, pe mine şi pe ea. E inconştientă, nu o doare, dar eu ţip fără încetare. Creionul scrie o poezie pe o margine de hârtie.

   Malul unui ocean şi două personaje uitându-se în zare. Se ţin de mână si privesc agale. Obosiţi, rezemaţi unul de altul. Cu lacrimi în ochi dar fericiţi. Şi când te gândeşti că e doar începutul.. unei poveşti de iubire.