Bătaie de aripi
martie 23, 2008
Privesc creaţia la început de drum . Marea inundă nimicul . Prăpastia , mozaicul , de îngeri şi morţi . Cranii şi alte câteva nopţi . Plouă cu fiare şi gânduri murdare . Mecanisme cu roţile uşoare . Plutesc iarăşi agale . Un punct sus , apare . Şi ciudat , dispare . Un corp ţipând sub Soare . Este Ea oare ? Trebuie s-o privesc cum moare .. Destinul Ei e scris de o Sperietoare . Ating de Jos cu aripa mea , aterizează pe spate . Tună ! M-am plictisit de şoapte . E moartă deşi n-a atins nimicul . Roşie în obraji .. Tuşind , inconştientă , zboară cu un înger .
O cobor pe nisip şi caut să fug . Eu nu exist şi ea e moartă . Nu vreau să dezorientez a Ei soartă . Tuşeşte încet , dar nu există . Are doar multă imaginaţie . Fără sens pe banda rulantă . Aruncă o basculantă : idei , forme şi mult clei . Maternitate , vrei nu vrei . Mă strigă pe nume .. Nu se poate ! Nu-s atent , mă prăbuşesc . Pe malul mării , pe o planetă care chiar există . Mă doare şi-ncerc să mă ridic . O baltă de sânge în care pluteşte al meu rinichi . Nisip colorat şi lacrimi de înger . Urlu dar nu tună , voiesc dar nu există . Aveam să mor pe malul mării , destinul meu dezorientat . Ea mă loveşte cu piciorul , plină de indiferenţă . Amândoi sunt fericiţi , eu sunt un fost înger cufundat în lanţuri .. lanţuri scrise de mine . Am fost pedepsit iubind o muritoare . Să zac şi să o privesc cum moare .. Fericită , iubind pe el . Demonul cel mai fidel . Nu ! Îi arde o palmă peste obrajii ei roşii . Şi Ea începe să plângă . Eu îi privesc , dar nu ştiu ce avea să se întâmple . E vina mea , că m-am îndrăgostit , destinul i l-am aiurit . Închid ochii şi mă resemnez .. Nu mai am sânge să zburde prin vene ..
Ea mă ridică de Jos . Un înger gol şi frumos cu chip de fată . Mă strânge în braţe , ca eu să mă nasc . O mamă şi-un copil abia născut , pe marginea Prăpastiei . Se aruncă în gol .. Se sparg lanţurile , dispare . Doi îngeri plutesc în ocean . Tot Ea şi tot Eu . Noi doi într-o închisoare . Evadăm , nu ne mai doare . O sărut şi ea dispare . ?!
martie 25, 2008 at 9:49 pm
Imi place,cam tot ce scrii,desi recunosc ca trebuie sa am o anumita stare de spirit ca sa te citesc…dar e nevoie si de un gen de proza mai,altfel,ca sa zic asa. Imi place.
martie 26, 2008 at 11:02 pm
felul in care percepi anumite lucruri incluzand trairi stari ipostaze felul in care le transpui in si prin cuvinte cel putin acest fel imi lasa impresia ca te caracterizeaza.
pot spune la randul meu - vorbesti prin necuvinte si taci in fraze lungi.
reusita si ultima intrare
martie 29, 2008 at 7:22 am
Nu e un gen de proza mai altfel . E doar proza mai “altfel” . Nu cred ca doua personaje pot scrie in acelasi mod deoarece sunt diferite , dar se pot incadra in aceleasi tipologii , fara sens . Asa cum probabil si eu la randul meu ma incadrez in cutia numita “mai altfel”