Pe mal ..

   Un personaj şi o bomboană. De culoare roşie. Nu există, nici nu o înghite, doar o cară, n-are minte. Agale, un banc de peşti îi iese în cale. Peşti purtând bomboane. Repet, are vreun sens oare? Într-o altă cutie un pitic se învârte în cerc. Din ce în ce mai repede. Un tren deraiază, aş vrea să nu se mai repete. Plouă cu roşu, printr-un vas de sânge. Raţiune, atât, ajunge. Scântei, fiare şi o altă floare. De ce nu se pot înţelege oare? Plăcerea doare.

   Navighez în continuare cu două degete deasupra buricului.. ei. E goală şi are o privire aparte. În dreapta oceanul, plânge cu lacrimi pe Soare. În stânga nonsensul ţipă făcându-se mai mare. Plin de teroare. Demonul tuşeşte mai tare. S-a îmbolnăvit, fireşte, un impuls îl iscodeşte. Îngerul îmi urmăreşte. Un tablou cu două puncte. Eu sunt.. unde? O sărută, strângând-o la piept. Pentru o clipă îi curmă suflarea. Îi retează picioarele. Nu poate să fugă. O domină. Haos, lumină şi roşu. Lacrimi, sânge şi carne. Eu sunt două puncte, ea încă moare. Demonul râde fără încetare. Mă doare. Păşesc pe nisipul impregnat cu gânduri. Gândesc că încă nu mi-a venit rândul. Ridic de jos, doi ochi şi văd. E goală şi mă excită. Ciudat, cam roşie, plictisită. Magnet, nonsens. Ură, pitici. Pute.. ea. Zdrobită pe jos. Aş vrea să o sărut, dar nu mai văd. M-a salvat un vierme. Hrănindu-se cu-n ochi.. Ea mă iubeşte. Demonul cheleşte. Şi nu o mai doreşte. În zadar se prăpădeşte. Corpu-i i se defineşte. Respiră, se opreşte. Ciudat, mă ocoleşte.. el. Pe nisip, mă ademeneşte, o mare de materie. O sărut şi nu dispare. Privesc tabloul care nu mai apare..

   Aceeaşi mare.. de apă, ocean. Un înger priveşte prin ochean. Un fulger. Două personaje, plutind agale, pe nisipul ars de Soare. Într-o mare de sânge, cu carne şi viermi. Deloc efemeri. O cutie de puncte. Haos, iubire. Un fulger dispare, într-un corp arzând pe mare. Îl doare. Inconştientă ea .. oare? Am evadat din conştient, din trup şi din iubire. Punct