Punct

   Goleam alene, de carne, câteva oase. Unse cu maţe. De om.. un demon strivit, pardon. Ars de Soare, perindat de viermi. Ea încă face mofturi, menţionând că o deranjează lumina. Pute a dragoste şi mort de silicon. Scârbit beau apă de mare dintr-un bidon. Ne mişcăm cu greu, în lanţuri, dar totuşi liberi. Strânşi de mână.. şi plouă. Încântat privesc alături. Văd un scaun. Sunt singur într-o cameră, holbându-mă la monitor. Legat de mâini şi de picioare, într-o cutie maro. Ea îl sărută şi naşte şi moare. Un punct din cer dispare. Şi un altul.. şi o linie.. un desen colorat pe o hârtie. Probabil visez, nu-mi pasă. Adineauri conduceam maşina. Îmi duceam copii la şcoală. Îmi privesc sânii şi gust dintr-un ciolan. Sunt o sferă. Universuri întretăiate, sexe neînmatriculate, idei ratate. Sunt un pictor de realităţi, o gâscă plină de banalităţi. Un înger sfâşiat de câini pe malul unei ape. O stea căzută pe nisip. Robotul este plictisit. Am iubit în altă eră. Vomit o aripă în ocean. Un fulger mă ţinteşte privind prin ochean. Alerg şi mă dor picioarele, pline de sânge.. Alerg spre poarta fericirii.. Un înger gol şi fără aripi. Mă împiedic, dar n-am plăcerea să mor. Un picior zdrobit.. mă prăbuşesc. Urluuuuu!! O ploaie de fulgere.. mă ţintuiesc. Mă târăsc. Un demon scuipă pe mine. Urină . Arde nisipul, arde şi marea şi peştii.. Pute a sens şi aripi murdare. Un canibal împuţit, nenăscut, nenorocit. Muşcat de viermi.. Digerat de ea şi el. Blestemat, privind TV-ul înrămat. Şi simt.. cum maţu-mi se umple. De aripi, de apă şi scârbă. Ea şi demonul cel fidel. Totdeauna chel. Aruncat într-o celulă, răcoare şi-o Lună. Inconştient şi simplu.

   Un păpuşar zâmbind ironic îmi trimite comenzi. Ciudat, umblu pe două benzi. Tremur şi lovesc barele cu capul. Plin de sânge. Un gardian robotizat. Intră în celulă şi mă otrăveşte. Fără sens mă pocneşte. Şi-n zadar mă ocăreşte. Păpuşarul se piteşte. Şi nu mă mai foloseşte. Excitat e ca un peşte. Mă doreşte. Programat săr pe mica ferestruică. Într-o mare rece. Împuşcat. Fără ea. Nu sunt un peşte. Trebuie să înot haotic, împreună cu grupul de indivizi ciudati, alergaţi, aparent anihilaţi. Turme de lei, bolnavi psihic, spre poarta fericirii.. Unul sunt eu, teleghidat şi simplu. Mor pe capete, dar nu privesc în spate. O mare de lumină face multe şoapte. Evoluţie.. Mă supun. Mă doare c-o spun. De trei ori, fulgerat în spate. De-un gardian demonizat. Mă înec, privind agale. Zeci de cranii pe nisip. Niciun peşte plictisit. Canibali. Materia mă inundă, totul se înfundă. Refulat, ultimul foton m-a agăţa. Eaa .. m-a salvat. M-am trezit într-o larmă cumplită. Ţipam cuvinte de durere. În braţele Ei, care-mi dăduse viaţă. Pe poarta fericirii.

  Îmi aduc aminte că alături se născuse o fetiţă. Probabil cea care mă salvase. Dar eram amnezic. Psihologul mi-a spus că fabulez, poveşti cu îngeri şi demoni. Că am să mă îndrăgostesc, ca mai toată lumea. Că n-are sens să sper. Într-o seară am pornit la plimbare pe faleză. N-am cuvinte să descriu frumuseţea peisajului. Ştiu că la un moment dat m-am împiedicat de Ea. Mi-am cerut scuze, dând vina pe întuneric. Mi-a spus că nu-i nimic, că doar ea se împiedicase de mine. M-am oprit, la un moment dat. Ciudat. Mă privea de la depărtare. Am aruncat raţiunea şi am alergat. Am îmbraţişat-o cu putere şi am ridicat-o în braţe. Dinnou împreună, la prima vedere. Desigur, povestea de mai sus am scris-o la o baută, nu că m-ar asculta cineva. Nu există îngeri sau demoni sau alte minuni. TV-ul se închise, uşa deschise. Unde?