Vis,realitate şi ficţiune

   Naratorul visează . Eu visez . Uneori , mereu ? Visez , oricum . Lucruri cu sau fără sens . ( Visez să ajung preşedinte , să am multe fomei şi una multe sub un duş fierbinte ) ştii deja .. cititorul . ( mă refer la visele alea , când dormi , meştere ) .. naratorul somnoros . Uneori visele sunt atât de reale încât ai impresia că sunt realitate . Te-ai putea gândi chiar că al tău creieraş , râmânând fără piperul din timpul zilei se apucă de joacă . Eh .. aici aberez . Astă noapte am visat . Se făcea că mă dădeam prin trenuri ( mă dau des prin trenuri , în realitate ) . Se făcea că am întâlnit pe cineva . O ea . ( mă pândeşte jumătatea ) . Vorbeam , dar nu-mi aduc aminte . ( nici nu cred ca am vorbit , ci doar am rămas cu impresia ) . La un moment dat a dispărut . Fără explicaţii . Nu mi-a lăsat nici măcar o vorbă de adio . Palpitant este că în aceste momente îmi aduc aminte “bucăţi” despre care nu ştiam că există . A naibii memorie . Optimizată la culmea . Ce n-are nevoie depozitează frumos undeva şi naiba mai găseşte ceva . Revenind la subiect . Tipa dispare . Alerg după ea şi “parcă” o văd într-o maşină . Creieru-mi imprimă o senzaţie ciudată de teamă . Privesc atent prin cameră ( sunt treaz ) . Închid muzica şi trag cu urechile la detalii . Mă furnică spatele şi continui să scanez sunetele din apropiere . Podeaua se zdruncine .. sau mi se pare . E doar imaginaţia mea , îmi zic .

   … pe maşina respectivă era o destinaţie ciudată . Chiar îmi aduc aminte că am vrut s-o caut pe Google Maps . Întorc iar capul spre uşă ( real ) . Mă furnică picioarele şi am o senzaţie “altfel” . Deschid muzica şi-mi continui postu…. O privesc , lângă uşă . Brusc inima pompează sânge într-un stil alert . Mă înroşesc ( chiar ea mi-a spus , îmi aduse aminte creierul meu , eu fiind în stare vegetativă ) şi tremur într-un stil barbar . Nu visez , scriu pe blog , deci realizez . Mă doare capul de plesnesc . Îmi iau inima în mână ( să nu scriu dinţi ) şi pornesc spre uşă . Atent la orice detaliu , disperat . Lumina , la baie , este deschisă . Am închis-o acu juma de oră , ce naiba ( eu încercând să fac pe neînfricatul ) . Mi se perindă prin cap tot felul de ipostaze : ” cadavre prin baie , fantome , spirite ” . Deschid uşa . Nimic ! Răsuflu liniştit . Îmi dă o lacrimă şi mă prăbuşesc .. ( din aceste momente continuă de scris subconştientul ) . Ea stă pe scaunul meu şi scrie . Mă priveşte … O bucată de carne din care curge ceva roşu . Mă caută în prăpăstii şi mări . Îmi compune metafore şi poezii .. Dar în realitate e un laş . Ca restul defapt ! Ce dacă nu am corp ? Ce dacă nu putem face sex ? Ce dacă nu-mi poate suge sfârcul şi nu mă poate lua de soţie ? Dobitocu ! Îngerul lu peşte .

  .. creaţie şi ficţiune . Vis şi realitate ! Narator călcat de o moartă . Şi mai mă întreb de ce nu-mi aduc aminte ce visez . De ce n-am controlul .. acolo . Pentru ca sunt o simplă bucată de carne , laşă , simplă . Ironic şi egoist . Pe o aripă .. A cui ?