Labirintul de piatră

   Acalmie. Cobor de pe tabla de şah şi îmbrac paltonul destinat mie. Sunt un nebun fals, un pion plictisitor pe malul mării. Am luat o pauză de ţigară. Sunt o păpuşă de idei. Sunt un demon tembel, roşu, totdeauna chel. Sunt un maldăr de căcat, un şir de viermi cu pieptul imaculat. Un roboţel colorat, excitat, denaturat. O maimuţică maro, un tablou creionat la ‘şto. 

   Labirint, pahar cu apă. Nonsensul mijea într-o oală cu ceapă. Vărs o sferă, un creion şi o insulă pustie. Naiba să le ia pe toate. Mi-am ars paltonul.. Mi-au decupat cordonul.. Jocul şi ghidonul.. 

   Aud materia râzând, o mască ironizând. Şi ce dacă? Nu scriu ca ţie să-ţi placă. Îmi curge sensul de pe faţă. Plânge o culoare pe-o sferă şi n-are. N-are unde, nu mă doare. N-a început. Ea zâmbeşte într-un colţ, aşa la întâmplare. Oare? Nu, nu am timp. Astăzi pictez un labirint de piatră.