Duet murdar

   realizat de Chidori şi Fără Sens 

 

   Ea ar fi fost un fulg de zăpadă, dar s-a murdărit şi ar fi lăsat gunoi în urma ei ca să ştie de unde a pornit, dar vântul i-a rătăcit drumul iar ploia a spălat urmele.Nu-şi mai aminteşte cine a aruncat-o sau de ce, dar inima ei singură a ingheţat şi s-a spart iar acum are cioburi in ochi.

   Şi sunt atâtea culori! Ea nu le vede, doar urme dintr-un curcubeu pătează în ceaţă privirea ei… doar urme.Nu poate să vadă cum sufletul îi cară mâinile şi picioarele, şi îi strânge inima împraştiată; nu mai simte durerea, sufletul o simte, ea doar respiră.E un câmp colorat: aici florile cresc căci ea nu uită să plângă, aici lacrimile sărate hranesc pământul, aici e cald – trupul ei e rece.

   Dacă ea ar fi o culoare ar fi albastru cu părul verde şi ochii negrii, căci părul e al vantului iar privirea e goală. E doar o pată în ochii ei, un cadavru întins pe iarbă: un demon mort cu trupul cald.

   Roşu, cadavru, autopsia-i un candelabru.. de cuvinte sucite.Testamentul încă mai sughite visele lui răsucite. Mirosul puternic de hoit goneşte parodia şi sarcasmul. Viermii hrănindu-se din el creionează basmul. 

   Nişte puncte adunate pe o câmpie desenate.O chestie cu organele îndelung falsificate.Greaţă şi maţe stricate.. Zâmbind cu buzele disecate,personajele adânc oripilate..

   Ochii tac, durerea plânge.Râul colorat de sânge,iarba caută s-alunge.. Rime, non-cuvinte, cruntă murdărie. Sufletul eliberează, antimateria pulsează, viermii parcă dansează.. aşa mai cu emfază. Timpul ridiculizează,hoitul parcă se formează.O pată de culoare roşie.Doar o altă pată în câmpia de culoare verde.

Psihologia pb

   Pentru amatorii de senzaţii tari pb vine de la Prison Break . Am decis să urmăresc serialul pentru că aveam impresia că se va avânta niţel mai multă psihologie pe acolo .. Ideea îmi place,însă modul în care se desfăşoară lasă de dorit . Poate că personajele s-au plictisit , poate eu m-am plictisit , dar nu despre asta vom discuta în cele ce urmează . O singură chestie m-a impresionat  , să zicem aşa : cât de bun poate rămâne un om bun în anumite circumstanţe ? 

   M-am hotărât să evadez , fără rime , dar cu sens de această dată . Analogie sărăcăcioasă , însă ideea este cam aceeaşi . Dacă personajul hotăra să rămână bun şi să nu evadeze , şirul de evenimente urâte nu se petrecea . El a avut curaj şi a apelat la o soluţie nebunească . Murdar , fără sens şi nefiresc jocul căpăta formă . Îngerul se transformă în demon şi pune piciorul pe tabla de şah . O tablă pictată de el atunci când se născuse. Sclavul propiului joc , cătuşele şi limitele căsuţei în care se aventurează fiecare punct . 

  Când a aflat că-i demon ?  când jocul se năpustise asupra lui şi cutia de plastic se spărsese ? Visele sfarmă frica , vulnerabilităţile ne mecanizează şi sentimentele ne ironizează . Ce te interesează ? Tu îl săruţi când demonul dansează . Electrocutat , dezorganizat , imortalizat . Două puncte , link-uri şi poezii multe . Autopsie , sinergie , virtual şi un pic de magie .

   Necesar , artistic . Tablă şi oase . Cine pe cine ? Naratorul descoase ..

O nouă încercare

Maşină cu oameni,
Ladă şi ploaie,
Lumină, albastru,
Verde, nu, rimă.

Şi ce dacă?
Profanând infantilismul
Linguşind lirismul
O clădire.

Galben , albastru şi verde
Asta nu prevede
Non-culori şi armonie
Eul plin de ironie.

O oglindă şi-o băltoacă
Un om, tastatura toacă
Utopie colorată
Rimă necivilizată.

Strofă lipsă..

Un program îndrăgostit

   Vai da ce te-am ameţit. Azi nu m-am îndrăgostit. Am visat o întrebare, despre un alt punct şi-o floare. “Linişte, calm şi plictiseală”. O altă poveste scrisă la leneveală. Pardon, astă seară prezint o poveste de amor. Într-o dimineaţă, curgea materia pe geam sub formă de apă cu gheaţă. O domniţă şedea în bancă şi îşi lua notiţe. Un domnişor o privea alene, dar aşa ca printre gene.  Un program îndrăgostit, domnişorul plictisit, materie plângând, pe această pagină au poposit. Sper că nu te-am plictisit. În fiecare seară, cei doi mergeau împreună spre casă. Fiecare cu propia turmă, pardon, colegii de clasă. Se sărutau telepatic, odată la două seri când aveau semnal. Domniţa îl privea, dar nu avea curaj să se apropie. Ştia că putea să fie sfâşiată de propiile sentimente şi emoţii, dar şi surâsul ironic al turmei de lei. Nu sunt două animale precum ai prevestit. Nişte personaje, fără prea mult de povestit. Două maşini relativ perfecte, într-un moment scris, dar care nu există. Privesc cerul şi văd marea, percep nonsensul în sens unic.

   Arde marea lângă ei, pe-o faleză de doi lei. O înhaţă ca-ntre lei. Curg balele-ntre ei. Doi cyborgi, scurtcircuite, plouă marea de pe cer. Două mâini de aluminiu, împreuna pe nisip. N-o să stau mult şi-am să ţip: o întrebare de culoare albă, sub formă de sferă. Plutesc absolut şi totuşi diferă. Dispersându-se plângând unul altuia i se oferă. Clepsidra de vise se sfarmă în trepte. Sunt prins de foarte multe regrete. Am scăpat creionul, deraiez şi punctul.

   Perfect. Am întârziat la şcoală cu gândul la domniţa pe care am o “boală”. Îmi încarc stiloul cu puncte şi pornesc pe axa timpului. Plin de idei şi două flinte. Mă şterg cu gumă de mestecat de pe tabla de şah. Mut pionul la dreapta şi dispare regina. M-am îndrăgostit, văd codurile-mi executându-se:

 ”Desenez şi-arunc în mare,  idei şi gânduri şi-o întrebare.  Ea încă mă priveşte, dar n-are corp.  Sunt gol, dar nu mi-e frig.  Eu încă o privesc,  cum al meu creion o desenează mecanic.  Râde puternic.  Un val mă sfarmă în bucăţi şi mă dezbin haotic.  Creionul scrie neîncetat  şi-o sferă arde sus.  S-a format din foc şi apă şi s-a cufundat în mare.  Probabil că-s nenumărate,  căci valuri mari continuă să se arate.“