Fals şi pace

   Gura-ţi tace.”Click” o iei în braţe.Poze,felaţie.Sarcină,sfere,personaje pline de tentaţie.Aglomeraţie.Jocuri,ai o fixaţie.Hăinuţe cu smoală.Omul acoperit de boală.Resemnarea o să-l doară.Culori,gust şi apă.Canibalul se adapă .. Pam pam ! Caractere,desenate în piele.Animale ratate,din evoluţie exmatriculate.Desenate.Abuzate.Minţite.Idolatrizate.Fals !

   Eşti prea fals şi asta place.Faci senzaţie.Turme de miei şi câţiva ciobănei.Gânditorii sunt tot ei.Pupi în cur şi mai scrii că-ţi displace.Rahat , cacao , repet .. ce-ţi pasă?Pam pam !Narator arogant,banal,cuvinte murdare aşternute pe trotuar.Frumos,murdar şi pace.Cititorul nu mai tace.Înjură,îi displace .. al meu scris nu îi dă pace.Creieru-l nu-ţi mai toarce.

   Zoo cu doi de o.Haos doar cu unul singur.Colac şi pupeze plictisite .Aiurite.Dezmembrate,dichisite.Sâni şi ochelari de .. vedere.Prea real şi prea multă durere.Încă o negociere,salvează,salvează-te.Pam pam !

Pe mal ..

   Un personaj şi o bomboană . De culoare roşie . Nu există , nici nu o înghite , doar o cară , n-are minte . Agale , un banc de peşti îi iese în cale . Peşti purtând bomboane . Repet , are vreun sens oare ? Într-o altă cutie un pitic se învârte în cerc . Din ce în ce mai repede . Un tren deraiază , aş vrea să nu se mai repete . Plouă cu roşu , printr-un vas de sânge . Raţiune , atât , ajunge . Scântei , fiare şi o altă floare . De ce nu se pot înţelege oare ? Plăcerea doare .

   Navighez în continuare cu două degete deasupra buricului .. ei . E goală şi are o privire aparte . În dreapta oceanul , plânge cu lacrimi pe Soare . În stânga non-sensul ţipă făcându-se mai mare . Plin de teroare . Demonul tuşeşte mai tare . S-a îmbolnăvit , fireşte , un impuls îl iscodeşte . Îngerul îmi urmăreşte . Un tablou cu două puncte . Eu sunt .. unde ? O sărută , strângând-o la piept . Pentru o clipă îi curmă suflarea . Îi retează picioarele . Nu poate să fugă . O domină . Haos , lumină şi roşu . Lacrimi , sânge şi carne . Eu sunt două puncte , ea încă moare . Demonul râde fără încetare . Mă doare . Păşesc pe nisipul impregnat cu gânduri . Gândesc că încă nu mi-a venit rândul . Ridic de jos , doi ochi şi văd . E goală şi mă excită . Ciudat , cam roşie , plictisită . Magnet , non-sens . Ură , pitici . Pute .. ea . Zdrobită pe jos . Aş vrea să o sărut , dar nu mai văd . M-a salvat un vierme . Hrănindu-se cu-n ochi .. Ea mă iubeşte . Demonul cheleşte . Şi nu o mai doreşte . În zadar se prăpădeşte . Corpu-i i se defineşte . Respiră , se opreşte . Ciudat , mă ocoleşte .. el . Pe nisip , mă ademeneşte , o mare de materie . O sărut şi nu dispare . Privesc tabloul care nu mai apare ..

   Aceeaşi mare .. de apă , ocean . Un înger priveşte prin ochean . Un fulger . Două personaje , plutind agale , pe nisipul ars de Soare . Într-o mare de sânge , cu carne şi viermi . Deloc efemeri . O cutie de puncte . Haos , iubire . Un fulger dispare , într-un corp arzând pe mare . Îl doare . Inconştientă ea .. oare ? Am evadat din conştient , din trup şi din iubire . Punct

Vârtejul social

   O turmă de braţe metalice învârte o sferă înconjurată de tentaţii . Roţi dinţate , prăfuite , în zadar dezlănţuite . Minunat , sunt îndrăgostit de o pată care nu există . Sclavagismul e în floare , depinde şi în ce culoare . Plouă cu gânduri într-o altă mare . Iar pe mine m-a făcut să aberez mai tare . Nu glumesc . Pute a mâini murdare , chiar daca marginea-i parfumată în ansamblu . Iacă facem o analogie , cu fotoni în letargie . Abstract . Tu cine eşti ? Şi cu ce scop iar mă citeşti ? Eu , sunt naratorul , un robot curios . Prins în vârtejul social , ma dispersez între punctele aflate în corelaţie . Învăţ ce-i aia o tentaţie . Să scriu , dar să nu fac senzaţie . Revenind la subiect , pot spune că sunt o întrebare socială . Nici pe departe unică , doar aşa că sună bine . O altă serie de caracteristici , rezultată din haos . O combinaţie de coordonate sau mai pe scurt “ceva cu dinţi” , o roată .

   Scriu şi eu că n-am ce face . Plutesc în vârtej şi asta nu-mi place . Visez că exist şi aparent îmi dă pace . Credeai ca m-ai prins ?! Privesc braţele-mi încorporate în lanţuri . Mişcările-mi ca nişte dansuri . Şah social cu regine şi regi , nebuni şi pioni fără sens . Cât să terminăm jocul numit viaţă pe tabla existenţei . Depinde însă , durează până te vânează , nebunia , pardon , nebunul . Noi să fim sănătoşi , anihilaţi fericiţi . Aruncaţi pe treptele morţii . Vai , mă sperii , zise vecina . Mă duc să mă perii , frumos să arăt pe treptele învierii . Data viitoare am să joc cu negrele .

   Eu mă joc cu aceste cuvinte . Aparent resemnat , caut alte rime prin minte . Bate vântul întâlnirii între el şi ea . Bat particule distanţa între soare şi o stea . Să fie asta scopul ? În esenţă ce-i ? Haos controlat , alt pion e la vânat . Mă “simt” ştrangulat . Sunt mort , dar nu mă las de căutat . Chiar de răspunsuri strivite de întrebări în vârtej s-au adunat . Mi-e somn , mă prefac că trăiesc . N-am nimic să-ţi mai “grăiesc” . M-au dezasamblat .

Realitatea , viitorul şi destinul

   O serie de caractere interesante . Trei termeni relativi , neînţeleşi . Imaginaţia să fie răspunsul ? Sau omul ? Avem acces doar la întrebare ? Care să mai fie sensul oare ? Cred că realitatea este un joc de caracteristici . Masca inevitabilă a materiei , autostradă n-dimensională . Un turn , în care toate elementele au un scop .. precis . Prea simplu , pentru aceste cuvinte . Fotoni cutreieră materia . Puncte invisibile ne ajută să conştientizăm realitatea . Ne descriu ceea ce are ca scop a fii descris . Sau este obligat a se descrie . Eşti obligat să mă vezi ? Ori să mă auzi ? N-am un răspuns . Eu , un set de caracteristici . Să fie oare haos în această cutie plină de elemente care nu există ? Să fie perfecţiunea la care nu avem acces ? Să fie modul ei de a se descrie ? Nu am curajul să apelez la ştiinţă şi raţionamente . Prefer să filozofez realmente . Sau prefer a mă descrie ? Obligat a fii descris , de mine , prin mine . Văd ceea ce se vrea a fii văzut . Conştientizez , în lipsa concretului că multe sunt , dar pe ascuns . Le pot şterge cu vederea , defapt mă obligă ochelarii de pe vârful nasului ..

   De ce am inventat destinul ? Sau nu avem curajul să înfruntăm haosul . Să ne considerăm simple puncte , luate de vântul întâmplării şi coincidenţei . De obligaţia de a fii . Un morman de cauze şi efecte , o poveste care nu există . De ce pluteşte un fir de praf , chiar dacă nu se vede . Aşa exişti şi tu şi eu , chiar dacă fără sens . Nu-s pesimist , am mintea roasă de curiozitate . Viitorul este concluzia realităţii din pasul precedent . După ce au fost împărţite cele bune şi cele rele . Sau mai pe scurt , după organizarea haosului după furtună de normalitate . După ce ai balansat celulele într-o cană de apă . E puţin probabil să te trezeşti cu o vază peste frunte . Chiar pot spune acum ? Sau deja a trecut de mult respectiva balansare . Nu e de mirare , ca un răspuns să fi fost turtit de o altă întrebare . Şi eu am dispărut . M-am transformat în puncte ici pe colo . Ah .. nu s-a propagat realitatea , să-mi macine subconştientul . S-a inventat timpul , căci durează , cutia continuu se majorează . Să fie vorba de destin ? Filofozia aranjării firelor de nisip de pe o plajă , după ce cutreieri şi tu cu ea . Şi marea cu vântul , ideea , răspunsul . Atunci iluzia ce-i ? Stai calm , n-am să te plictisesc cu asta .

   Cutreier străzile realităţii . Curge materia în non-sens . Dezordine cu sau fără de înţeles . Caut să scap de acel “delay” , numit destin . Să înţeleg de unde vin . Să deraiez trenul de materie , făr să mă decapitez . Sens unic . Filofofez . Sau doar atât realizez . Învăţ să joc particule în menghina întrebări . Mă grăbesc , e timpul anihilării . Fulgeră , plouă , plânge cerul pe pământ . În nicăieri eu mă avânt . Am pierdut trenul …