Mâine mori

   Da , tu , cititorule . Ce-i aşa extravagant , interesant , palpitant ? Un asteroid , o coajă de banană , o întrebare fără sens . Ce contează !? Mori şi gata . În câteva luni o să fii de mult digerat de viermi . Nu o să te mai poţi machia , nu o să mai poţi f..e , nu o să mai poţi râde , dansa .. Are rost să derulez mai mult ? Consum caractere degeaba pentru un mort ! Sau moartă . Te mai sărută gagicul pe buzele dezintegrate ? Să trecem peste partea că ar fi necrofil , dar îţi lipsesc buzele . Mai îţi spun prietenele că eşti cea mai drăguţă , tu schelet jenant ? Puţi !!!! Vomit . Îi este foame , viermelui . Da , ştiu că “sună” carnal , idiot , realist .. Dar .. crezi că eşti diferit ? Sau diferită ? Ai noroc , cu timpul . Că de nu , azi călcam pe cadavre . Desigur , eu , naratorul , sunt obiectiv . Atemporal şi decisiv . Pe nisip . Pe malul mării . Iar tu ? Înoţi , în jos , dând din membre , spre asfalt . Ştii că , inevitabil , maţele îţi vor fi afişate pe ecran , dar ce penal ? Eşti fericit sau fericită . Te complaci , preferi să taci . Idioţii să-i împaci . Ce naiba , ce dioptrii ai ?

   Un vârtej , numit evoluţie . Din când , în când ( când i se scoală ) , mai loveşte de pereţii paharului cu apă , câte un om “nevinovat” . Tot neamul plânge . Dar ce dacă ? Pe ală numit Evoluţie îl doare la .. hai să cenzurăm . De ce eşti idiot ? De ce eşti orb ? De ce preferi să fii mort ? Chiar nu-ţi pasă ? Ei i-am tras două palme , cu mâinile mele pline de vomă . Mi-a zâmbit ironic . Ştie Ea ce face . E o ratată şi nu-i pasă . Eu ? Un demon .. roşu . Nebun , strivit , plictisit . Aaaa .. Ea e strivită . Dar ce contează ? Îngerul o satisface , moare fericită . Orgasm , mititica . Borăsc prostia lor . Oameni nevinovaţi , peste tot rataţi . Mâine mori şi ţie nu-ţi pasă . Te “ascunzi” că n-ai ce face . Conversaţii fără sens , relaţii la mişto , copii pentru alocaţie ( măcar să fi fost mai mult ) , asigurare de viaţă . Să nu uit , sex pe patul dublu de la hotel . Un înger şi un căţel ( căţea mă scuzi ) . Lingi o acadea , numită pu.. ( să nu zică careva că scriu prostii , că-l plesnesc cu vomă ) . Ţâncul tău e obsedat sexual . În timp ce-ţi suge sfârcul vrea să te penetreze . Visează că-ţi malformează clitorisul cu limba . Nu-i aşa că nu mă crezi ? Rulezi acelaşi film de tot căcatu , numit optimism . Ai impresia că totul e roz şi verde . Cu îngerul tău cel fidel .

   Prea mult adevăr odată strică . Trebuie mai întâi să găseşti contra-argumente şi să îţi explici că ce am scris e prostesc . Căcatul e cu noroc , că şi aşa mâncai cu poftă când erai mic sau mică . Da mai du-te-n patul lui , că nu mă asculţi . Nici nu mă înjuri , nu-ţi pasă . Mâine mori , lasă !

Vârtejul social

   O turmă de braţe metalice învârte o sferă înconjurată de tentaţii . Roţi dinţate , prăfuite , în zadar dezlănţuite . Minunat , sunt îndrăgostit de o pată care nu există . Sclavagismul e în floare , depinde şi în ce culoare . Plouă cu gânduri într-o altă mare . Iar pe mine m-a făcut să aberez mai tare . Nu glumesc . Pute a mâini murdare , chiar daca marginea-i parfumată în ansamblu . Iacă facem o analogie , cu fotoni în letargie . Abstract . Tu cine eşti ? Şi cu ce scop iar mă citeşti ? Eu , sunt naratorul , un robot curios . Prins în vârtejul social , ma dispersez între punctele aflate în corelaţie . Învăţ ce-i aia o tentaţie . Să scriu , dar să nu fac senzaţie . Revenind la subiect , pot spune că sunt o întrebare socială . Nici pe departe unică , doar aşa că sună bine . O altă serie de caracteristici , rezultată din haos . O combinaţie de coordonate sau mai pe scurt “ceva cu dinţi” , o roată .

   Scriu şi eu că n-am ce face . Plutesc în vârtej şi asta nu-mi place . Visez că exist şi aparent îmi dă pace . Credeai ca m-ai prins ?! Privesc braţele-mi încorporate în lanţuri . Mişcările-mi ca nişte dansuri . Şah social cu regine şi regi , nebuni şi pioni fără sens . Cât să terminăm jocul numit viaţă pe tabla existenţei . Depinde însă , durează până te vânează , nebunia , pardon , nebunul . Noi să fim sănătoşi , anihilaţi fericiţi . Aruncaţi pe treptele morţii . Vai , mă sperii , zise vecina . Mă duc să mă perii , frumos să arăt pe treptele învierii . Data viitoare am să joc cu negrele .

   Eu mă joc cu aceste cuvinte . Aparent resemnat , caut alte rime prin minte . Bate vântul întâlnirii între el şi ea . Bat particule distanţa între soare şi o stea . Să fie asta scopul ? În esenţă ce-i ? Haos controlat , alt pion e la vânat . Mă “simt” ştrangulat . Sunt mort , dar nu mă las de căutat . Chiar de răspunsuri strivite de întrebări în vârtej s-au adunat . Mi-e somn , mă prefac că trăiesc . N-am nimic să-ţi mai “grăiesc” . M-au dezasamblat .

Realitatea , viitorul şi destinul

   O serie de caractere interesante . Trei termeni relativi , neînţeleşi . Imaginaţia să fie răspunsul ? Sau omul ? Avem acces doar la întrebare ? Care să mai fie sensul oare ? Cred că realitatea este un joc de caracteristici . Masca inevitabilă a materiei , autostradă n-dimensională . Un turn , în care toate elementele au un scop .. precis . Prea simplu , pentru aceste cuvinte . Fotoni cutreieră materia . Puncte invisibile ne ajută să conştientizăm realitatea . Ne descriu ceea ce are ca scop a fii descris . Sau este obligat a se descrie . Eşti obligat să mă vezi ? Ori să mă auzi ? N-am un răspuns . Eu , un set de caracteristici . Să fie oare haos în această cutie plină de elemente care nu există ? Să fie perfecţiunea la care nu avem acces ? Să fie modul ei de a se descrie ? Nu am curajul să apelez la ştiinţă şi raţionamente . Prefer să filozofez realmente . Sau prefer a mă descrie ? Obligat a fii descris , de mine , prin mine . Văd ceea ce se vrea a fii văzut . Conştientizez , în lipsa concretului că multe sunt , dar pe ascuns . Le pot şterge cu vederea , defapt mă obligă ochelarii de pe vârful nasului ..

   De ce am inventat destinul ? Sau nu avem curajul să înfruntăm haosul . Să ne considerăm simple puncte , luate de vântul întâmplării şi coincidenţei . De obligaţia de a fii . Un morman de cauze şi efecte , o poveste care nu există . De ce pluteşte un fir de praf , chiar dacă nu se vede . Aşa exişti şi tu şi eu , chiar dacă fără sens . Nu-s pesimist , am mintea roasă de curiozitate . Viitorul este concluzia realităţii din pasul precedent . După ce au fost împărţite cele bune şi cele rele . Sau mai pe scurt , după organizarea haosului după furtună de normalitate . După ce ai balansat celulele într-o cană de apă . E puţin probabil să te trezeşti cu o vază peste frunte . Chiar pot spune acum ? Sau deja a trecut de mult respectiva balansare . Nu e de mirare , ca un răspuns să fi fost turtit de o altă întrebare . Şi eu am dispărut . M-am transformat în puncte ici pe colo . Ah .. nu s-a propagat realitatea , să-mi macine subconştientul . S-a inventat timpul , căci durează , cutia continuu se majorează . Să fie vorba de destin ? Filofozia aranjării firelor de nisip de pe o plajă , după ce cutreieri şi tu cu ea . Şi marea cu vântul , ideea , răspunsul . Atunci iluzia ce-i ? Stai calm , n-am să te plictisesc cu asta .

   Cutreier străzile realităţii . Curge materia în non-sens . Dezordine cu sau fără de înţeles . Caut să scap de acel “delay” , numit destin . Să înţeleg de unde vin . Să deraiez trenul de materie , făr să mă decapitez . Sens unic . Filofofez . Sau doar atât realizez . Învăţ să joc particule în menghina întrebări . Mă grăbesc , e timpul anihilării . Fulgeră , plouă , plânge cerul pe pământ . În nicăieri eu mă avânt . Am pierdut trenul …

Naşterea [ I ]

   M-am trezit gol într-o mare de apă . Dau din mâini şi din picioare haotic , când înainte , când înapoi . Deşi nu ştiu ce fac , nu mă înec , ciudat , mă întreb ?! Inima-mi parcă sare din piept , corpul-mi parca arde deşi apa este rece . Trag pentru prima dată în piept aer . Vreau să mă opresc , să mă gândesc , dar mă cufund în neantul mării şi trebuie să înaintez , când înainte , când înapoi . O senzaţie ciudată mă cuprinde , mi-e teamă , deşi nu e vreun pericol iminent . Arunc privirea în sus şi observ cu stupoare ca cerul nu-i albastru , ci nu există . Parca aş înota într-o cutie , mă gandesc . Nu am însă prea mult timp de gândire , căci mă afund , trebuie să dau din picioare înainte şi înapoi . 

   Înot de câteva ore bune , dar nu sunt obosit . Pare ciudat tot acest joc , dar m-am obişnuit . Scriu cu greu aceste rânduri , undeva pe marginea subconştientului . De aceea probabil mă şi doare capul , mi-am gasit o scuză , am scris prea mult , dar nici că pot să mă opresc . Regulat , trec haotic pe lângă mine nişte indivizi ciudaţi , cu două mâini şi două picioare . Se afundă , monoton , în neant . Ciudat , seamană cu mine , deşi au alt chip . Cred că nu sunt singur , m-am liniştit , cutia-i plină de indivizi cu două mâini şi două picioare , aparent inofensivi , înotand haotici .

    Am scăpat !? Uscatul e aproape , căci deja mă dor picioarele şi mă ustură degetele de la mână . Fundul mării îmi gâdilă corpul , ar trebui să mă ridic . Sunt speriat , alunec , căci de era apă mai adâncă mă înecam . Probabil nu , că nu aveam cum să alunec . În fine , ajung pe uscat . Sunt total dezorientat . Un individ ciudat , cu parul lung şi buze fine , mă priveste îndelung . Râde incet , cu mâna la gura . Sunt dezbracat , mă ruşinez solemn şi caut sa fug . Dar totuşi , mă opresc şi stau şi mă gândesc , căci neînotand am timp să cuget un pic . De ce sa mă ruşinez , ea nici macar nu are corp , doar faţă , două mâini şi două picioare . Încă o întrebare , de ce ea ? Cine e ea ? Capul mă doare mai tare , pe masură ce numarul întrebarilor creşte . E şi normal , gândesc eu . E bine , poate , că eu gândesc deşi ma doare capul .
                                          
    Mă înec , tuşesc , iarăşi în apă mă trezesc . Dau din maini şi din picioare haotic , când înainte , când înapoi . N-am timp să cuget , dar cred că am visat . Creionul nu mai scrie , este foarte ciudat . Era nou cand m-am trezit prima dată . Ori prima dată a fost a doua , iarăşi a doua a treia ? Nu .. n-am timp de gândire , căci iaraşi mă afund . Am visat şi gata , astăzi e o nouă zi de înotat haotic . Plouă , mi-a crescut părul . Probabil aşa mă feresc de ploaie , cine ştie . Oricum e caldă orice picatură , deci nu-mi fac probleme până la iarnă . Indivizi cu părul scurt , înoată haotic , prin ploaie . Probabil că le e teamă . Repet , n-am timp să mă gândesc , trebuie să dau din picioare şi mâini , înainte şi înapoi .
                                            
    Mă gâdilă ceva . Nu e uscat , căci nu visez , ori probabil atât realizez . A , da , am atins cutia . E şi normal , eu mă gândesc , căci o limită tot are . Înot de ceva timp şi paremi-se că am ajuns de unde am plecat . E ciudat , totul seamană , s-ar parea că mă înşel . Pretutindeni apa , fără valuri , indivizi cu două mâini şi două picioare . Mă doare capul . Straniu , creionul scrie dinnou . Am fost conştient , cine l-a schimbat ? Plouă ! Ciudat însă , cred că plâng . Deja încep să mă întreb ce-i realitatea , ce s-a intamplat cu creionul şi de ce mă doare capu . Mă afund , mă înec , ţip şi plâng .