devenire

mereu dorim să ştim mai mult

şi căutăm o Devenire

şi nu ajungem să ne iertăm

pentru că suntem slabi

tu nu eşti ceea ce ar fi trebuit să fii

facem slalom printre frustrări

şi îţi ating o coardă sensibilă şi te fac să vibrezi

     îţi pierzi cumpătul şi raţiunea

nu rezonezi cu ceea ce sunt eu

     pentru că îţi parafrazez cuvintele

nu cauţi vreun sfat sau comentariu

     /şi ţi-ai pierdut răbdarea/

doar nu ai de gând să te grăbeşti în această privinţă

acum

eşti condamnat să-ţi repeţi trecutul la nesfârşit

     pentru că nu ai învăţat din mine

ce mult ştiu că ţi-ai dori să vorbeşti urât despre mine

dar asta nu ar însemna decât să te lauzi pe tine însuţi

     /şi ce sugerezi?/

foloseşte-te de mine ca eu să nu mai fiu o pierdere de timp

pentru că îmi doresc să stârnesc o flacără în Mintea ta

decât să tot blestemi întunericul cunoaşterii

îţi ofer propriul meu Suflet

pentru că am milă

nu mai e nevoie să exagerăm emoţia sau sentimentul

încearcă numai să nu rămâi înţepenit într-o gândire fixă

     pentru că fiecare găseşte ce caută

(re)culegere

o nouă scenă

în spatele cortinei

convingerea ta îşi face apariţia

pentru că e vremea să laşi dorinţele deoparte

şi să te cuprind în goliciunea ta

faptul că devii (alt)cineva nu înseamnă că trebuie să joci un rol

pentru că în caz că ai uitat

nu mai e nimic de dat sau de primit

     /dorind, pierzi/

încă te concep

     ne otrăvim reciproc prin glume

şi vrei să creezi lumea prin imaginea ta

pentru un schimb de cunoştinţe, sentimente şi emoţii

nicicând un proces încheiat

     frumuseţea lucrurilor constă în a le lăsa neterminate

     /pentru că doreşti/

o îndrumare spirituală

te pierzi pe tine

     /pentru că te temi/

de ce să arăţi mai mult credit ca înainte

unor oameni care se aşează pe Nimicuri

ei singuri se îngroapă în aparenţe

     pentru că noi vrem să ieşim din Nimicul lor cert

şi să ne poziţionăm dincolo de Semne

pentru că vreau să-ţi recuceresc trupul

când realizez că

      te-au spart în mii de bucăţi de cioburi

şi acum

trebuie să învăţ să te culeg

pentru că privesc cu neîncredere ce-ai clădit

      /ieri şi azi/

a venit luna celebrării intuiţiei intelectuale

      pentru că ţinem o reculegere

şi ne redescoperim

în avântul deghizării

 

furculiţă trasă de păr

   Mi-am decojit cu răbdare Eul. Mi-am decojit culorile şi-am abuzat de nonculoare. Oare sunt un maldăr de fecale? Demonul când doreşte creionează bale. Zac între animale. Iubesc o muritoare. Lângă WC vomit sentimentele tale. Lanţuri şi chin creionează al pionului destin. 

   Nu te mint gânganie. De ce mă loveşti cu capul de pereţi? Chiar crezi că jocul de măşti mă face fericit? Demonul din mine urlă şi zâmbeşte. Mă decojeşte de carne, maţe şi aiureli emoţionale. Mă târăşte prin ejaculări precare. Flegmă colorată pe tabla de şah. Gânganie!

   Joc murdar, bătăi de aripi. Ea nu-i înger, Ea-i o menghină, un suspin. Decupaj universal, multe semne, în zadar. Înot fără încetare. Într-un maldăr de fecale. Urină şi alte mucozităţi nazale. Zgârciuri.. sunt o bestie murdară.

jeux interdits

pentru că acum la întrebări îţi răspunde

    /altcineva/

un strigăt

se aude puternic din afara ta

şi eu care credeam că e glasul din al tău

interior

pentru că acum ai ieşit în afară

speriat de ce ai văzut

vrei să te întorci

pentru că ţi-ai cunoscut limitele

acum

pendulezi între înger şi demon

nicicând vei fi vreunul dintre ei

pentru că te hrăneşti cu contradicţii

ceva îţi spune că trebuie să cauţi în tine

altceva

în afara ta

    /dar tu ai fost deja acolo/

pentru că tot fugi de ispită

numai în situaţii extreme îţi vei cunoaşte

adevărata faţă

să ne dezbrăcăm de trup

şi să rămână doar tumultul vieţii din noi

pentru că mereu revenim către celălalt

şi îl căutăm până murim

crezând că el ascunde acea fericire

pentru că nu ţi s-a spus că fericirea stă în ignoranţă

    /de-asta mulţi din jurul tău sunt euforici/

eu pot vedea ceea ce ţie ţi-a interzis mintea

creezi o lume a gândurilor cu care trăieşti

dar nu vrei să o arăţi

pentru că cel mai mult îţi place să asculţi

liniştea

mă întrebi de ce nu îţi mai răspund la întrebări

     /până când şi ele tânjesc după Adevăr/

pentru că mereu tânjim după ceva

     ce credem că există

eu ştiu că adevărul tău stă în acea linişte

şi te las să te pierzi în ea

     în plină noapte sau zi

pentru că vorbeşti atât de mult despre ceva

încât realizez că îţi lipseşte

     /jeux interdits/

pentru că am ajuns să nu mai ştim

şi ceva ne trage înapoi

e setea de noutate

 

jucându-mă cu Eul

      Înot haotic de câteva minute. Acum ştiu că insula nu există, lanţurile-s roz şi Ea zâmbeşte. Nici măcar n-am evadat. Nu, ea n-are corp. Da, ea nu există. Nici măcar eu nu exist dar Eu scriu pe marginea subconştientului.. 

      Un joc de şah. Ce demoni, ce iubire ascunse, ce pereche de maţe stricate? Lumea de care tu vorbeşti nu există şi nici n-a existat vreodată. Imaginaţia îţi joacă feste. Uită copile, uită şi taci.

     Scriu a mea poveste pe o foaie de hârtie. Jocul de caractere este destinat mie. Scriu propoziţii fără sens şi lumi fără de înţeles. Iubesc o Ea şi sunt un maldăr de celule. Aş fi vrut să aibă sens. Aş fi vrut să evadez în carne şi oase. Aş fi vrut să fiu. Alerg de nebun în acest pustiu. Mă lovesc de cuvinte şi sfere de oţel. Chiar nu-mi pot imagina o lume aşa frumoasa ca a ta