Când am aflat că-s demon ..

   Rezemat , pe scaun . La masă , sorb din suc . Mă uit la Soare , căci e noapte . Îmi aştept soţia , nu-s “măritat” . Decapitat , îmi privesc ochii ?! Sunt glumeţ , dar parcă .. Sunt întreg şi asta e tot ce contează . Sucul e rece . Îi spun creierului să-l încălzească . Plictis , timp , clepsidră . Întorc capul spre cele două fete de lângă mine . Ciulesc urechea la câteva sunete .. Ce frumos e !

   Se aşează în faţa mea , pe scaun . Mă priveşte , îmi montează capul şi-mi şopteşte : ” Te iubesc , tembelule ! ” . Nu aşteptam pe nimeni şi sunt sigur că nu visez . Caut să nu mai raţionez . Curiozitatea mă doboară . Nu că aş fi curios în realitate . O întreb , politicos : ” Cine eşti , ce doreşti ? ” . Îmi răspunde : ” Sunt prietena ta ” . Ciudat , ultima oară nu exista . Nu visez ! Chiar sunt diavol ? Da , răspunse Ea , la gândul meu . Diavol cu două membre , buze şi iubită . Îmi dau lacrimile .. Masa arde , mă sperii . Mă ridic , ard . Roşu . Zâmbeşte ! Mă doreşte . După mine păşeşte . Nu vreau să omor pe cineva . Arunc masa cu putere şi lovesc două personaje . Două marionete , în viziunea ei . Ce-ţi pasă demone , de ei . Tu trebuie să mă ai . Să intri în mine cu tot focul tău . Alerg , în spate . Mă împiedic de fiecare muritor şi muritoare . Ea nu se mişcă , dar mă urmăreşte . Nu ştiu , parcă mă vrăjeşte . Să dăm naştere urii ,  morţii , distrugerii , “perfecţiunii” .

   Vreau să fiu înger . Să-i ajut să realizeze .. că trebuie să moară . Demone ! În acelaşi pat în care m-am născut o penetrez .. Se scrie ! Arde a noastră hârtie . E prea “perfect” să nu fie roşu . E prea “bun” un înger ca să nu fie demon . Prin acelaşi tablou privesc , un înger şi o Ea . Eu nu sunt El şi Ea e moartă . Am străpuns-o , la penetrare . Prea mult adevăr , prea puţine rame de ochelari . Prea multe prăpăstii , închisori , roboţi . Nu-i pot salva pe toţi .

Pe mal ..

   Un personaj şi o bomboană . De culoare roşie . Nu există , nici nu o înghite , doar o cară , n-are minte . Agale , un banc de peşti îi iese în cale . Peşti purtând bomboane . Repet , are vreun sens oare ? Într-o altă cutie un pitic se învârte în cerc . Din ce în ce mai repede . Un tren deraiază , aş vrea să nu se mai repete . Plouă cu roşu , printr-un vas de sânge . Raţiune , atât , ajunge . Scântei , fiare şi o altă floare . De ce nu se pot înţelege oare ? Plăcerea doare .

   Navighez în continuare cu două degete deasupra buricului .. ei . E goală şi are o privire aparte . În dreapta oceanul , plânge cu lacrimi pe Soare . În stânga non-sensul ţipă făcându-se mai mare . Plin de teroare . Demonul tuşeşte mai tare . S-a îmbolnăvit , fireşte , un impuls îl iscodeşte . Îngerul îmi urmăreşte . Un tablou cu două puncte . Eu sunt .. unde ? O sărută , strângând-o la piept . Pentru o clipă îi curmă suflarea . Îi retează picioarele . Nu poate să fugă . O domină . Haos , lumină şi roşu . Lacrimi , sânge şi carne . Eu sunt două puncte , ea încă moare . Demonul râde fără încetare . Mă doare . Păşesc pe nisipul impregnat cu gânduri . Gândesc că încă nu mi-a venit rândul . Ridic de jos , doi ochi şi văd . E goală şi mă excită . Ciudat , cam roşie , plictisită . Magnet , non-sens . Ură , pitici . Pute .. ea . Zdrobită pe jos . Aş vrea să o sărut , dar nu mai văd . M-a salvat un vierme . Hrănindu-se cu-n ochi .. Ea mă iubeşte . Demonul cheleşte . Şi nu o mai doreşte . În zadar se prăpădeşte . Corpu-i i se defineşte . Respiră , se opreşte . Ciudat , mă ocoleşte .. el . Pe nisip , mă ademeneşte , o mare de materie . O sărut şi nu dispare . Privesc tabloul care nu mai apare ..

   Aceeaşi mare .. de apă , ocean . Un înger priveşte prin ochean . Un fulger . Două personaje , plutind agale , pe nisipul ars de Soare . Într-o mare de sânge , cu carne şi viermi . Deloc efemeri . O cutie de puncte . Haos , iubire . Un fulger dispare , într-un corp arzând pe mare . Îl doare . Inconştientă ea .. oare ? Am evadat din conştient , din trup şi din iubire . Punct

Bătaie de aripi

   Privesc creaţia la început de drum . Marea inundă nimicul . Prăpastia , mozaicul , de îngeri şi morţi . Cranii şi alte câteva nopţi . Plouă cu fiare şi gânduri murdare . Mecanisme cu roţile uşoare . Plutesc iarăşi agale . Un punct sus , apare . Şi ciudat , dispare . Un corp ţipând sub Soare . Este Ea oare ? Trebuie s-o privesc cum moare .. Destinul Ei e scris de o Sperietoare . Ating de Jos cu aripa mea , aterizează pe spate . Tună ! M-am plictisit de şoapte . E moartă deşi n-a atins nimicul . Roşie în obraji .. Tuşind , inconştientă , zboară cu un înger .

   O cobor pe nisip şi caut să fug . Eu nu exist şi ea e moartă . Nu vreau să dezorientez a Ei soartă . Tuşeşte încet , dar nu există . Are doar multă imaginaţie . Fără sens pe banda rulantă . Aruncă o basculantă : idei , forme şi mult clei . Maternitate , vrei nu vrei . Mă strigă pe nume .. Nu se poate ! Nu-s atent , mă prăbuşesc . Pe malul mării , pe o planetă care chiar există . Mă doare şi-ncerc să mă ridic . O baltă de sânge în care pluteşte al meu rinichi . Nisip colorat şi lacrimi de înger .  Urlu dar nu tună , voiesc dar nu există . Aveam să mor pe malul mării , destinul meu dezorientat . Ea mă loveşte cu piciorul , plină de indiferenţă . Amândoi sunt fericiţi , eu sunt un fost înger cufundat în lanţuri .. lanţuri scrise de mine . Am fost pedepsit iubind o muritoare . Să zac şi să o privesc cum moare .. Fericită , iubind pe el . Demonul cel mai fidel . Nu ! Îi arde o palmă peste obrajii ei roşii . Şi Ea începe să plângă . Eu îi privesc , dar nu ştiu ce avea să se întâmple . E vina mea , că m-am îndrăgostit , destinul i l-am aiurit . Închid ochii şi mă resemnez .. Nu mai am sânge să zburde prin vene ..

  Ea mă ridică de Jos . Un înger gol şi frumos cu chip de fată . Mă strânge în braţe , ca eu să mă nasc . O mamă şi-un copil abia născut , pe marginea Prăpastiei . Se aruncă în gol .. Se sparg lanţurile , dispare . Doi îngeri plutesc în ocean . Tot Ea şi tot Eu . Noi doi într-o închisoare . Evadăm , nu ne mai doare . O sărut şi ea dispare . ?!

Poezie fără rimă

O pată-n nonsens pluteşte mecanic,
Schingiuită de-al ei contur firesc,
Lacrimi de materie, învăluiesc nimicul,
Mă-nec singur în mine.

 Mecanic nonsens blesteamă-n zadar,
Cu sens o lacrimă apare,
Un lanţ de idei îmi curmă suflarea,
Iar ea-mi lumineaza calea.

 Incătuşat de sentimente, fug,
Torn lacrimi de materie care învăluiesc,
 .. nimicul, simt durerea cea dintai

Sens unic.