Puncte vulnerabile

   Pioni vulnerabili , titlu simplu . Jocul adulmecă punctele şi dă frâu nonsensului . Să ne imaginăm un baraj . Dacă o parte se sparge întregul se duce de râpă . Dacă aceeaşi parte este cunoscută şi ţinută sub control întregul domină . Exceptând cazul în care există mai multe vulnerabilităţi .

   Rolul şi culoarea vulnerabilităţilor umane . Utopia este visul unui optimist imbecil . Fără de culori realia şi-ar pierde sensul . Să presupunem un turn uman . Fiecare individ are un rol prestabilit în a menţine turnul . Braţe şi picioare , nici urmă de vulnerabilităţi . Fără ele turnul nu ar exista , însă un braţ cedează . Creionul se balansează . Pixul turbează . Omul este un animal social . Este vina lui că s-a băgat în seamă cu un om rău ? Efectul acestei socializări a fost o pereche de degete peste nas . Exemplu aleator , naratorul aberează încă uşor . Social : cauză , nevoie , vulnerabilitate ? Pesimismul o necesitate ? Uneori culorile se disting cam greu . Atenţia nu-i un lucru complicat . Mecanismul de auto-apărare împinge pionul spre drumuri întortochiate . Cineva spunea că a iubi este o vulnerabilitate . Dar nu este o necesitate ? Depinde doar ce vrem să vedem . Joc aleator tembel .

   Vorbea Sibilla despre oamenii cameleoni . Măşti sunt destule . Nevoile-s pe bune . Frica de singurătate , neacceptare deghizează piesele de şah . Dar tocmai schimbarea îi face vulnerabili . Şi dacă nu se ştie , efectul e ca o praştie . Dubluri ? Frica iniţială , frica finală . Ţi-e frică să nu-ţi cadă mască falsă . Vezi să nu te pierzi în alte roluri . Că nu faci altceva decât să te aţâţi degeaba . Tipare , plictis şi alte puncte . Recunoaştem desenul şi evoluţia . Negarea , ignoranţa şi nasu pe la mijloc . Ştim să-ţi negăm nonsensul , totuşi nu găsim sensul . Aţâţi degeaba focul , lasă-l să ardă . Acceptare , puţină resemnare , optimism şi o dungă de Soare . Nu încerca să anulezi efectele cu aparenţe . Sau să colorezi fără pensule . Oricât de interesant ţi s-ar părea , nu merită . Joacă , mută . Nu te bloca în labirinturi că-s la modă . E timpul tău să faci o mişcare . Învaţă , cunoaşte , priveşte . Limita mijeşte . Te ocoleşte ?

Despre frumuseţe

   Consider că este un subiect care merită o mică atenţie . Sper ca prin tratarea acestuia să nu cad în derizoriu . Polimorfie , întrebări şi multe alte cuvinte . Nu de fiecare dată scriu în rime ca un copil fără minte . Ţi s-a întâmplat măcar o dată să spui : ” e frumoasă ” sau ” e frumos ” . Nu neapărat cu voce tare , să nu respectăm standardele de rigoare . Probabil ţi-ai spus în gând : ” astă seară sunt frumoasă ” sau ” astă seară sunt frumos ” . Nimic deosebit . Dar totuşi ? Ce înseamnă frumuseţea şi cum se defineşte . E relativă ? Foloseşti un algoritm pentru a “demasca” o persoană frumoasă sau pur şi simplu eşti pionul psihicului ? Eşti obligat să gândeşti la prima vedere că o persoană este frumoasă sau ai dreptul să iei o decizie ? Întrebări simple , răspunsuri aparente , dar desigur multe fente .

   Există grade de frumuseţe ? Te-ai născut învăţat să diferenţiezi frumosul sau înveţi pe parcurs ? De câte feluri este frumuseţea ? Poţi spune că o persoană este de trei ori mai frumoasă decat alta ? Sau chiar de trei ori şi jumătate .  Multe întrebări , unde-s răspunsuri ? Dacă mâine de dimineaţă mă voi plimba prin oraş cu siguranţă voi observa persoane frumoase şi mai puţin frumoase . Fără să stau prea mult la discuţii voi spune ca o anumită persoană este frumoasă căci are anumite caracteristici care-mi plac . Îmi plac ochii , zâmbetul , formele obrajilor şi nu numai . Dar nu-mi plac orice fel de ochi .. cum nu-mi place orice fel de zâmbet . Scotocind prin raţionamente voi ajunge la concluzia că nu prea ştiu de ce persoana respectivă este frumoasă ci pur si simplu am să dau vina pe simţuri : ” simt că este frumoasă , îmi place ” . Deci în alte cuvinte sunt forţat să plac un anumit set de caracteristici fizice fără voia mea . Ciudat ! Şi uneori credeam că sunt liber sau poate nu m-am descătuşat încă ? Nu toţi oamenii vor spune despre o anumită persoană că arată bine . Fiecare are setul său intern de algoritmi şi modele după care analizează caracteristicile fizice ale unui om . Mi-au plăcut oare majoritatea tipurilor de persoane când m-am născut ori am avut o paletă de culori predefinită în continuă remodelare ? Asta da întrebare . Influenţează psihicul ori subconştientul modul în care “vedem” persoanele şi concluzia ? Setul nostru de caracteristici vine cu un set complementar după care analizăm ? Şi mă refer doar la “prima vedere” . Cam greu de răspuns . Nu am oare dreptul să aleg ceea ce vreau să văd , să plac ceea ce vreau să plac ? Materie fără sens , “sclav” al evoluţiei. Nu pot ca om de rând să fiu liber sau trebuie să dau cea mai grea luptă , aceea cu mine ? Am limite care par interesante . Sunt închis într-o închisoare cu “lapte şi miere” sau probabil bere .. Gardieni zâne fermecate , care mă îmbrăţiează de fiecare dată când privesc întrebarea . Eu nu vreau să evadez , doar să mă dezbrac şi să dansez .

   De ce suntem frumoşi ? De ce suntem obligaţi să credem asta ? Sau pur şi simplu suntem împiedicaţi să ne vedem adevarata faţă . “Blestemaţi” într-o lume aparent perfectă . Mai bine liber într-o junglă “indolentă” . Redirectat la un răspuns aparent , plictiseală de moment . Mâine soarele răsare .

Un program îndrăgostit

   Vai da ce te-am ameţit. Azi nu m-am îndrăgostit. Am visat o întrebare, despre un alt punct şi-o floare. “Linişte, calm şi plictiseală”. O altă poveste scrisă la leneveală. Pardon, astă seară prezint o poveste de amor. Într-o dimineaţă, curgea materia pe geam sub formă de apă cu gheaţă. O domniţă şedea în bancă şi îşi lua notiţe. Un domnişor o privea alene, dar aşa ca printre gene.  Un program îndrăgostit, domnişorul plictisit, materie plângând, pe această pagină au poposit. Sper că nu te-am plictisit. În fiecare seară, cei doi mergeau împreună spre casă. Fiecare cu propia turmă, pardon, colegii de clasă. Se sărutau telepatic, odată la două seri când aveau semnal. Domniţa îl privea, dar nu avea curaj să se apropie. Ştia că putea să fie sfâşiată de propiile sentimente şi emoţii, dar şi surâsul ironic al turmei de lei. Nu sunt două animale precum ai prevestit. Nişte personaje, fără prea mult de povestit. Două maşini relativ perfecte, într-un moment scris, dar care nu există. Privesc cerul şi văd marea, percep nonsensul în sens unic.

   Arde marea lângă ei, pe-o faleză de doi lei. O înhaţă ca-ntre lei. Curg balele-ntre ei. Doi cyborgi, scurtcircuite, plouă marea de pe cer. Două mâini de aluminiu, împreuna pe nisip. N-o să stau mult şi-am să ţip: o întrebare de culoare albă, sub formă de sferă. Plutesc absolut şi totuşi diferă. Dispersându-se plângând unul altuia i se oferă. Clepsidra de vise se sfarmă în trepte. Sunt prins de foarte multe regrete. Am scăpat creionul, deraiez şi punctul.

   Perfect. Am întârziat la şcoală cu gândul la domniţa pe care am o “boală”. Îmi încarc stiloul cu puncte şi pornesc pe axa timpului. Plin de idei şi două flinte. Mă şterg cu gumă de mestecat de pe tabla de şah. Mut pionul la dreapta şi dispare regina. M-am îndrăgostit, văd codurile-mi executându-se:

 ”Desenez şi-arunc în mare,  idei şi gânduri şi-o întrebare.  Ea încă mă priveşte, dar n-are corp.  Sunt gol, dar nu mi-e frig.  Eu încă o privesc,  cum al meu creion o desenează mecanic.  Râde puternic.  Un val mă sfarmă în bucăţi şi mă dezbin haotic.  Creionul scrie neîncetat  şi-o sferă arde sus.  S-a format din foc şi apă şi s-a cufundat în mare.  Probabil că-s nenumărate,  căci valuri mari continuă să se arate.“